Data actualizării:
Data publicării:

Medicii, afectați de lipsa de fonduri. Dr. Cosmin Alexandrescu: O consultație costă 35 de lei / Când mergeți să vă faceți unghiuțele cât plătiți? / video

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Dr. Cosmin Alexandrescu, președinte Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator, a participat la o conferință de presă, organizată de Colegiul Medicilor din Municipiul București, pe problematica medicinei de ambulatoriu și a medicinei de familie. 

Colegiul Medicilor din București și-a arătat disperarea și revolta, în numele colegilor medici și în numele pacienților pentru situația critică în care se află sistemul de sănătate, în contextul în care Guvernul a scăzut bugetul alocat pentru servicii medicale. Dr. Cosmin Alexandrescu a explicat care este numărul medicilor afectați de lipsa de fonduri din domeniul de specialitate. 

„În cazul medicilor din ambulatoriul de specialitate, cifrele sunt un pic mai puțin precise decât în cazul medicinei de familie unde există o singură specialitate. La noi sunt 20 și ceva e specialități, cu diferite tipuri de activitate. Numărul  medicilor, la nivel național, probabil că este în jur de 6000-7000 care ar fi direct afectați.", a spus medicul. 

Casa de Asigurări: Vă convine, bine! Nu vă convine, la revedere!

„Problema este că noi, ca asociație, negociem cu Casa de Asigurări din anul 2007. Am fost în fiecare an la cel puțin două runde de consultări și de negocieri cu Casa Națională. De fiecare dată Casa de Asigurări se impune și nu există negociere. Vă convine, bine! Nu vă convine, la revedere!

De data asta s-a ajuns cam la limită. Nu dorim, în niciun caz, să se ajungă la o confruntare. Dorim să rezolvăm lucrurile prin discuții logice, dar de data aceasta, dacă nu vom reuși să aplanăm situația și nu se va reuși o echilibrare a valorii punctului, la nivelul cel puțin al anului trecut, spun foarte clar, pericolul este clar: colegii nu vor mai semna acte adiționale de la 1 februarie. Au actul adițional până la 31 ianuarie. L-am semnat la sfârșitul lunii decembrie când nu se știa despre această scădere a valorii punctului.

Dacă punctul nu va crește, nu vor mai semna acte adiționale, adică vor închide.", a spus dr. Cosmin Alexandrescu. 

2. Sursă foto... (dr-cosmin-alexandrescu_59222900.jpg)

Sursă foto: Captură video Colegiul Medicilor din Municipiul București 

 

„O consultație costă în jur de 35 de lei"

„Cred că o treime din populația României ajunge în ambulatoriu, undeva la 5-6 milioane pe lună vor fi afectați. Combinați și cu medicii de familie, că unii ajung doar la medicul de familie, unii ajung la medicul de familie și în ambulator, unii ajung la medicul de familie, specialist, eventual spital.

Nu vom avea de ales! E vorba de supraviețuire!

În momentul în care scăderea veniturilor pe un cabinet medical este undeva la 40%, nici măcar în timpul crizei nu au existat tăieri de 40% a veniturilor vreunui segment din populație, cum credeți că noi, care fără să ne lăudăm, suntem probabil segmentul din populația României cu cea mai lungă educație profesională, mai putem să rămânem aici? O consultație este, în momentul de față, undeva, în jur de 35 de lei. Cât dați pe un pachet de țigări? Când mergeți să vă faceți unghiuțele cât plătiți? Haideți să comparăm și cu chestia asta!", a mai spus medicul în cadrul conferinței. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel