Data publicării:
Medici reținuți în dosarul morților suspecte de la Spitalul Pantelimon. Procurorul de caz anunță că s-a dovedit omorul calificat
Astăzi au avut loc primele rețineri în cazul morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon.
Astăzi au avut loc primele rețineri în cazul morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon. Este vorba despre două doctorițe reținute și o asistentă. Ministerul Sănătății cere demisia managerului și directorului medical de la acest spital din Capitală, la 4 luni după izbucnirea scandalului.
În momentul de față, în interiorul Serviciului Omoruri se află 3 persoane, toate cadre medicale. O doctoriță a fost scoasă cu cătușele urmând să treacă printr-un mandat de reținere de 24 de ore. Dacă în cursul zilei de mâine vor decide procurorii, atunci ea va fi adusă și în fața magistraților cu propunerea de arestare preventivă pentru următoarele 30 de zile.
Dosarul investighează moartea a 17 pacienți. Amintim că una dintre asistentele de pe secția de Anestezie și Terapie Intensivă de la Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon a anunțat că persoanele respective au decedat. Medicii au fost acuzați că au scăzut intenționat doza de noradrenalină, iar acest lucru ar fi dus la moartea pacienților.
Astăzi au loc, de asemenea, percheziții domiciliare. Au fost ridicate dispozitive și înscrisuri medicale ce vor fi analizate în perioada imediat următoare de anchetatori. Audierile au durat mai bine de 10 ore și am putea vedea și alte persoane chemate în zilele următoare. Cealaltă doctoriță, titular pe secția de Anestezie și Terapie Intensivă a răspuns la întrebările anchetatorilor, a fost în prezența avocatului, a participat și la percheziții domiciliare, fiind și ea reținută pentru următoarele 24 de ore.
"Eu am avut de atunci suspiciuni. La noi a fost al doilea caz. Tatăl meu a murit în aceeași poziție, acum 4 ani, tot acolo"
Doamna Mihaela, o rudă a unui pacient care a fost internat pe secția de Anestezie și Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de urgență Sfântul Pantelimon, a făcut o declarație pentru Antena 3 CNN: "Am simțit că ni s-a făcut dreptate, într-un fel. Spun asta pentru că nu toate persoanele care au greșit au fost pedepsite. Nimeni nu o să înțeleaga durerea noastră, a celor care ne-am pierdut rudele acolo. Au fost multe persoane care au greșit acolo, de la medici până la asistente. Mi s-au părut că au o atitudine de indiferență, de lipsă de omenie, atât față de pacienți cât și de noi. Persoanele acestea trebuie să plătească. În toată perioada aceasta am așteptat. Ne-au contactat și ni s-a spus să avem încredere că se va face dreptate. Ni s-a spus că va ieși adevărul la iveală, pentru că noi tot ceream explicații. Majoritatea care am fost implicați nu mai suntem primiți în spital. Noi nu am dat în tot spitalul. Noi am avut o problemă cu cei de la Terapie Intensivă. Eu am avut de atunci suspiciuni. La noi a fost al doilea caz. Tatăl meu a murit în aceeași poziție, acum 4 ani, tot acolo. La fel și socrul meu. Nu eram la primul caz (...). Ei erau cu ‘dreptatea lor’. Nu voiau să ne facă nouă dreptate. Noi am fost singuri în chestia asta, până au început probele să iasă la iveală. Nu au cum să moară atâția oameni în același timp".
"Vorbim de un plan de a provoca decesul unor pacienți. Asistenta reținută nu a spus tot ce știe"
Procurorul de caz Alexandru Anghel a făcut următoarele declarații: "Au redus doza de noradrenalină la un pacient aflat într-o stare destul de gravă. De la 15 ml/h au redus-o la 1/h cu intenția de a provoca decesul acestuia. Practic, decesul nu a survenit că o asistentă a suplinit această lipsă a noradrenalinei, administrând substanța nu prin injectomat, ci printr-o perfuzie. Ulterior, în data de 4 aprilie aceeași doctoriță care a redus doza pe 26 martie, alături de altă colegă, au redus doza de noradrenalină de la 20 ml/h la 1 ml/h. În circa o oră a survenit decesul. Practic, vorbim de un plan de a provoca decesul unor pacienți. Nu știm pe ce criterii, dar se pare că medicii decideau că un pacient sau altul nu mai are șanse, că nu se mai are nevoie de continuarea acestei terapii, și scădeau brusc doza de noradrenalină. Consecința a fost decesul. Standardul unei acuzații în materie penală este unul foarte ridicat. Nu ne putem juca cu așa ceva. Până acum vorbim doar de un bărbat de 54 de ani. Ancheta este una deosebit de dificilă, asta pentru că aparatele, injectomatele, care administrau noradrenalina nu erau alocate pe un anumit pacient. Existau mișcări nedocumentate ale acestor aparate. Erau duse dintr-un salon în altul. Erau mutate de la un pacient la altul, în funcție de necesități. Noi am avut acces la înregistrările salvate de aceste aparate. Am putut în baza acelei fotografii care a circulat și în presă să identificăm un anumit aparat și un anumit pacient. Încă se fac investigații. Acuzațiile de omor calificat ar putea crește în măsura în care s-ar stabili legături și cu alți pacienți. În ceea ce o privește pe asistenta reținută, ea este acuzată de mărturie mincinoasă în formă continuată. În 3 ocazii diferite a fost audiată și a dat declarații neconforme cu realitatea. Nu a spus tot ce știe. A încercat să protejeze colegii sau poate să se protejeze pe sine. E cert e că noi avem date care ne spun că știe niște lucruri, lucruri care ar putea ajuta la elucidarea situației și nu ni le spune".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News