În cererea de reexaminare, Traian Băsescu atrage atenția asupra faptului că prin această modificare medicilor li se diminuează răspunderea penală pentru "toate infracțiunile la care subiectul activ este un funcționar public, în sensul legii penale", scrie Agerpres.
"Prin această modificare, medicii nu mai pot fi asimilați în categoria funcționarilor publici în sensul legii penale care consideră funcționar public 'orice persoană care exercită un serviciu de interes public prin care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public'", mai precizează președintele în documentul amintit.
Cum argumentează senatorii scoaterea medicilor din rândul funcționarilor publici
Membrii Comisiei pentru sănătate au întocmit însă un raport de respingere a cererii de reexaminare și de adoptare a legii privind aprobarea OUG nr. 2/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în forma trimisă spre promulgare.
Membrii Comisiei și-au motivat decizia prin faptul că profesia medicală este "liberală prin excelență".
Citește și: Incriminarea presiunilor asupra justiţiei, cerută de Băsescu, respinsă de Senat
"Peste tot, în Uniunea Europeană, profesia medicală este legiferată ca fiind liberală. Medicul nu este funcționar public, iar echivalarea dintre ele împiedică o relație autentică cu pacientul. Independența profesională este, potrivit studiilor, cea mai importantă pentru medici. Toate studiile sociologice pun pe primul loc plecarea din cauza faptului că sunt echivalați cu funcționari publici", se arată în raport.
De asemenea, Comisia reamintește că 15.000 de medici au părăsit România începând cu 2008.
"Doar în primele șase luni ale acestui an, numărul medicilor plecați a atins cifra de 1.200. Deficitul de medici se resimte tot mai acut în România, atât pe zone, cât și pe specialități. Adoptarea actului normativ, în forma adoptată de Parlament, ar constitui un mesaj pozitiv pentru lumea medicală, care ar putea reduce fenomenul migrației", mai argumentează senatorii în același document.
Senatul a respins, în calitate de primă Cameră sesizată, cererea de reexaminare a președintelui, cu 82 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă și 5 abțineri. Legea are caracter ordinar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat