Meciuri tari în America de Sud. Argentina și Brazilia, vedete
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Meciuri amicale în America de Sud, în care s-au întâlnit patru dintre cele mai bune echipe de peste ocean.

Argentina - Mexic

Naţionala de fotbal a Argentinei, lipsită de vedetele sale Lionel Messi, Sergio Aguero şi Angel Di Maria, a învins-o cu scorul de 2-0 pe cea a Mexicului într-un meci de pregătire disputat vineri la Cordoba. Lipsită de asemenea de jucătorii echipelor River Plate şi Boca Juniors, menajaţi pentru finala 100% argentiniană a Copei Libertadores, naţionala 'albiceleste' a deschis scorul în minutul 44 prin fundaşul central Ramiro Funes Mori. Acesta a înscris cu capul la lovitura liberă executată de Paulo Dybala, care a avut o evoluţie foarte bună. Gazdele s-au desprins în minutul 83, după autogolul lui Isaac Brizuela, presat de Mauro Icardi.

Argentina are trei victorii, un egal şi o înfrângere cu selecţionerul său interimar Lionel Scaloni, care ar putea continua până la Copa America 2019, ce va avea loc în luna iunie în Brazilia. Mexicul nu a contat pe Hirving Lozano şi Chicharito Hernandez. Cele două reprezentative se vor întâlni marţi într-un nou meci amical, la Mendoza, ultimul din acest an.

Brazilia - Uruguay

Naţionala de fotbal a Braziliei a învins-o pe cea a Uruguayului cu scorul de 1-0 într-un meci amical disputat vineri pe o vreme mohorâtă pe stadionul londonez Emirates. Unicul gol a fost înscris de Neymar, care a transformat în minutul 76 un penalty controversat, arbitrul considerând că intervenţia lui Diego Laxalt asupra lui Danilo a fost neregulamentară. Până atunci Uruguayul fusese echipa mai periculoasă, Brazilia fiind salvată de trei ori de intervenţiile portarului Alisson, relatează Reuters, care menţionează că jocul nu a fost unul spectaculos.

Selecao a obţinut a cincea sa victorie consecutivă după ce a fost eliminată de Belgia în sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2018. Meciul a avut destule durităţi, opt jucători primind cartonaşul galben. Mijlocaşul Allan (Napoli) a debutat la naţionala Braziliei, iar fundaşii Bruno Mendez şi Mathias Suarez au bifat prima lor selecţie pentru cea a Uruguayului. Cele două forţe ale fotbalului american vor disputa marţi alte meciuri de pregătire în Europa. Brazilia va întâlni Camerunul la Milton Keynes (Anglia), iar Uruguayul va primi replica Franţei, campioana mondială, la Paris.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel