Meciul Steaua - Viitorul din 2013, pagubă de 60.000 euro pentru Adi Popa
Adi Popa, fost jucător la Steaua, a recunoscut că a pierdut 60.000 de euro din cauza meciului Steaua - Viitorul 2-5 din 2013.
”Atunci eu am ieșit cel mai rău. Nu-mi mai aduc aminte exact, dar am pierdut 60.000 de euro la acel meci, că aveam o clauză și nu s-a activat pentru că nu am fost titular. Eu bag mâna în foc pentru toți colegii mei, nu s-a dat nimeni la o parte, e normal să nu ai aceeași evoluție dacă apar atâtea schimbări.
Unii aveau puține meciuri în picioare, la Cojocaru și la Doru Bratu era primul meci. S-a simțit frustrat, știa ce să urmeze, că lumea va spune că ne-am dat la o parte”, a declarat Adi Popa, la Fotbal Club.
Gigi Becali spune că a ajutat echipa lui Hagi să rămână în Liga 1
”Când retrograda Farul, în 2013, eu i-am spus lui Reghe că asta e echipa. Reghe făcea figuri, că-și dă demisia, că nu știu ce. I-am zis 'Dă-ți demisia acum!' Reghe zicea că el nu face așa ceva. Ce vorbești, mă? Dacă eu am posibilitatea să-l ajut pe nașul meu, cum să nu-l ajut pe nașul meu? Am băgat copiii și au câștigat cu 5-1 (n.r. Viitorul s-a impus cu 5-2). Eu îl ajut pe nașul meu, dacă am posibilitatea. El Reghe zicea 'Nu fac așa ceva!'. A, nu faci, atunci dă-ți demisia.
Faci schimbările pe care le zic eu, dacă nu conduce nașul. Dacă nu-l ajut pe nașul meu, înseamnă că sunt criminal! Cum să nu ajut, dacă nu am niciun interes? I-am spus lui MM, el să dea echipa, nu antrenorul. El (n.r. Florentin Pandele) a plecat în Grecia. Are nevoie nașul meu? Nu mai plec în Grecia! Noi avem nevoie să jucăm în Cupă, nu că-l ascult pe nașul”, a declarat Gigi Becali, la Pro Arena.
Gică Hagi a reacţionat rapid
”Doresc să clarific public, încă o dată, așa cum am făcut-o și în alte rânduri, că între mine și Gigi Becali sau între reprezentanții celor două cluburi NU A EXISTAT NICIODATĂ și vă asigur că NU VA EXISTA nici în viitor, absolut nicio discuție care să afecteze integritatea competiției !
Gigi Becali a demonstrat, încă o dată, că nu știe să piardă.
În sport mereu este un învingător și un învins, iar pentru mine lucrurile sunt foarte clare, toate meciurile trebuie câștigate numai pe teren.
În rest, tot ce s-a scris și s-a vorbit despre acest subiect sunt NUMAI speculații !
Cu stimă, Gheorghe Hagi !”, a fost mesajul ”Regelui”, postat pe pagina oficială a clubului constănțean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News