Data publicării:

Meci urmărit de peste 8 milioane de telespectatori. Cea mai mare audienţă a sezonului

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sport
WhatsApp

A fost primul meci disputat în Italia după 9 martie, de la întreruperea competiţiilor din cauza pandemiei de coronavirus.

Peste 8 milioane de telespectatori au urmărit vineri pe canalul Rai 1 semifinala retur a Cupei Italiei, Juventus Torino - AC Milan (0-0), fiind cea mai mare audienţă a sezonului pentru un meci de fotbal în această ţară, relatează sâmbătă presa sportivă locală, citată de AFP, scrie Agerpres. 

Când a autorizat reluarea fotbalului, ministrul italian al Sportului, Vincenzo Spadafora, a salutat faptul că primele meciuri ce vor avea loc sunt cele rămase în Cupa Italiei, deoarece sunt difuzate la liber la televizor, fiind astfel accesibile pentru un public numeros.

Cea mai bună audiență a sezonului



Vineri, meciul Juventus - Milan a atras aproape 8,3 milioane de telespectatori pe Rai 1, principalul canal al grupului public, adică o cotă de piaţă de 34%. Este vorba de cea mai bună audienţă a sezonului pentru un meci de fotbal în Italia. Transmise tot de Rai 1, cele două semifinale tur, AC Milan - Juventus şi Inter Milano - Napoli, au atras 8,09 milioane, respectiv 6,8 milioane de telespectatori.

Cât despre naţionala Italiei, ale cărei meciuri sunt difuzate de asemenea la liber de Rai, 7,4 milioane de telespectatori au privit cel mai urmărit meci al său din 2019, împotriva Bosniei, în preliminariile EURO 2020.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel