Data publicării:

Meci infernal pentru Hănescu în primul tur de la Wimbledon

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Tenismenul Victor Hănescu a avut ghinion la tragerile la sorți pentru primul tur de la Wimbledon. Cel mai bine clasat român în topul ATP (locul 47) îl va înfrunta pe favoritul numărul trei al turneului, Roger Federer.

Victor Hănescu l-a mai întâlnit de cinci ori pe elvețian, meciuri în care nu a reușit să câștige decât un set. Roger Federer a câștigat de șapte ori turneul de la Wimbledon, ultimul trofeu fiind cucerit chiar anul trecut, după o finală cu Andy Murray, 4-6, 7-5, 6-3, 6-4.

De fostul lider mondial se leagă şi cel mai bun rezultat al lui Victor la turneele de Mare Şlem. În 2005, cei doi s-au întâlnit în sferturi la Roland Garros, elveţianul impunându-se în trei seturi.

Pe tabloul principal de la Wimbledon este prezent şi Adrian Ungur (locul 96 ATP), care îl va întâlni în primul tur pe Benoit Paire, numărul 25 mondial. Aceasta va fi prima întâlnire dintre cei doi, potrivit gsp.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel