Data publicării:

Mecanismul de protecţie civilă al UE a fost activat. Libia primește ajutor din România

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Facebook The Libya Observer
Foto: Facebook The Libya Observer

Orașul Derna din Libia a fost afectat de inundații puternice. România trimite ajutoare conform mecanismului de protecţie civilă al UE.

Comisia Europeană a anunţat miercuri trimiterea de ajutoare din România, Germania şi Finlanda spre oraşul libian Derna, afectat de inundaţii devastatoare.

'Mecanismul de protecţie civilă al UE a fost activat. Ajutorul oferit de Germania, România şi Finlanda este pe drum', a anunţat pe reţeaua X (fostă Twitter) un purtător de cuvânt al Comisiei, Balazs Ujvari.


Ajutorul constă în corturi, paturi de campanie, pături, 80 de generatoare electrice, alimente, corturi de spital şi rezervoare de apă, precizează un comunicat al executivului UE, potrivit căruia Uniunea se declară pregătită 'să coordoneze alte oferte de asistenţă'.

UE mai adaugă că a deblocat o primă tranşă de 500.000 de euro pentru a răspunde celor mai urgente nevoi ale libienilor afectaţi de furtuna mediteraneană Daniel.

Aceste fonduri sunt alocate unor 'parteneri care acţionează pe teren pentru a furniza îngrijiri medicale, apă şi echipamente sanitare'.

Vezi și: UPDATE: Ciclonul Daniel, număr enorm de decese și 10.000 de persoane dispărute. Libia cere ajutor comunității internaționale - VIDEO

'UE rămâne pregătită să întărească răspunsul adus persoanelor cele mai afectate în Libia în această perioadă dificilă', a declarat comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic.

Cel puţin 30.000 de persoane au părăsit Derna, a indicat miercuri Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM), după inundaţii devastatoare care au făcut mii de morţi şi de dispăruţi în acest oraş de pe coasta libiană.

Însă numărul exact al victimelor rămâne incert, dat fiind accesul dificil în acest oraş cu o populaţie de 100.000 de locuitori din estul Libiei, arată Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel