Mecanic de tren din Japonia, amendat pentru o întârziere de 1 minut. Și-a dat în judecată angajatorul
Data publicării:
Autor: Andrada Oana
WhatsApp
Foto ilustrativ Pixabay
Foto ilustrativ Pixabay
Un mecanic de tren din Japonia și-a dat în judecată angajatorul, după ce acesta din urmă l-a amendat pentru o întârziere de 1 minut.

Un mecanic de tren și-a dat angajatorul în judecată după ce a fost amendat cu 56 de yeni, echivalentul a 2,11 lei, pentru că a provocat o întârziere sistemului național de căi ferate, scrie BBC

Mecanicul a fost amendat de operatorul feroviar JR West după o întârziere de 1 minut, ca urmare a faptului că a confundat trenul pe care trebuia să-l preia. Potrivit companiei, angajatul nu a lucrat în intervalul de întârziere și astfel a aplicat principiul "fără muncă, fără plată". 

Angajatul companiei cere daune morale în valoare de 2,2 milioane de yeni, aproape 20.000 de dolari, pentru stresul provocat. El s-a adresat Tribunalului Districtual din Okayama. 

Totul s-a întâmplat în iunie 2020, când mecanicul urma să conducă un tren fără pasageri către stația Okayama, potrivit Soranews24. Angajatul a mers la peronul greșit și, când a realizat, s-a grăbit să ajungă la peronul corect. Totuși, transferul mecanicilor fusese deja întârziat cu două minute, ceea ce a dus la o întârziere de 1 minut la plecarea trenului plus un alt minut la menținerea în depou. 

Inițial, operatorul feroviar JR West și-a amendat angajatul cu 85 de yeni (3,21 lei), dar după ce decizia a fost atacată, a redus amenda la 56 de yeni (2,12 lei). Mecanicul a refuzat să plătească amenda, susținând că nu a provocat întârzieri și pasagerilor - trenul circula gol la momentul cu pricina. 

Sistemul feroviar din Japonia este cunoscut în întreaga lume pentru punctualitate. 

VEZI ȘI: Japonia pregătește noi măsuri pentru stimularea economiei. Sumă imensă alocată de autorități

Guvernul nipon intenţionează să adopte măsuri de peste 30.000 miliarde de yeni (265 miliarde de dolari) pentru a atenua efectele negative ale pandemiei asupra economiei Japoniei, au declarat duminică pentru Kyodo surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Printre măsuri se află acordarea de subvenţii în numerar, în valoare de 100.000 yeni (879,58 dolari), pentru fiecare copil cu vârsta de sub 18 ani, şi reluarea programului subvenţionat "Go To Travel" pentru a promova turismul intern, susţin sursele, potrivit Agerpres.

Anterior noul premier Fumio Kishida estimase că valoarea pachetului de stimulare a economiei va fi de "câteva mii de miliarde de yeni". (Citește mai mult AICI.)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel