Mbappe o duce pe PSG mai aproape de titlu
Paris Saint-Germain a făcut un nou pas spre câştigarea titlului de campioană a Franţei la fotbal.
PSG a învins-o pe Toulouse cu scorul de 1-0, duminică seara, în deplasare, în etapa a 30-a din Ligue 1. Unicul gol al partidei a fost reuşit de Kylian Mbappe (74).
În alt meci, Lille a întrecut-o pe FC Nantes cu 3-2, în deplasare. Jonathan Bamba (69) a marcat golul victoriei, dar canarii puteau obţine un egal, dacă Valentin Eysseric nu rata un penalty (83). De notat că, titularul incontestabil al echipei Nantes, românul Ciprian Tătăruşanu, a fost rezervă în acest meci.
Monaco a fost învinsă acasă cu 1-0 de codaşa Caen, care luptă să evite retrogradarea.
Rezultate Franța:
Vineri
Rennes - Lyon 0-1
A marcat: Terrier (86).
Sâmbătă
Olympique Marseille - Angers 2-2
Au marcat: Balotelli (4, 16), respectiv Mangani (36 - penalty, 77 - penalty).
Duminică
Dijon - Nice 0-1
A marcat: Lees-Melou (60).
Amiens - Bordeaux 0-0
Monaco - Caen 0-1
A marcat: Crivelli (23).
Nantes - Lille 2-3
Au marcat: Eysseric (54 - penalty), Coulibaly (56), respectiv Leao (62), Pepe (68 - penalty), J. Bamba (69).
Toulouse - Paris SG 0-1
A marcat: Kylian Mbappe (74).
Luni se joacă meciul Saint-Etienne - Nîmes, iar miercuri se dispută partidele Strasbourg - Reims şi Montpellier - Guingamp.
În clasament, pe primul loc se află PSG, cu 80 puncte (29 jocuri), urmată de Lille, 60 p, Lyon, 56 puncte, Marseille, 48 puncte, Saint-Etienne, 46 p (29 j), Reims, 46 p (29 j), etc. Nantes este pe 15, cu 31 puncte (29 j).
Citește și:
Real Madrid, salvată de Benzema. Fiul lui Zidane, debut la 'galactici'
Fotbalist de la CFR, naturalizare. Ar putea juca în naționala României
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News