Cum a eșuat 'Start Me Up' - prima lansare de rachetă în spațiu de pe teritoriul britanic / Video
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
De ce a eșuat 'Start Me Up' - prima lansare de rachetă de pe teritoriul britanic
De ce a eșuat 'Start Me Up' - prima lansare de rachetă de pe teritoriul britanic
O încercare de a lansa prima rachetă în spaţiu de pe tărâm britanic s-a încheiat cu un eşec în noaptea de luni spre marţi. O 'anomalie' a împiedicat lansarea acesteia pe orbită, informează AFP.

'Se pare că avem o anomalie care ne împiedică să ajungem pe orbită', a scris pe Twitter Virgin Orbit, compania care organizează această misiune.

Boeing-ul 747 Virgin Orbit care transporta racheta de 21 de metri a decolat luni seara, la 22:02 GMT, de la Spaceport Cornwall, un consorţiu care include Virgin Orbit şi Agenţia Spaţială a Regatului Unit, de pe aeroportul Newquay din sud-vestul Angliei.

VIDEO

Scopul misiunii era lansarea a nouă sateliţi în spaţiu. Acest fapt ar fi fost o premieră majoră pentru Marea Britanie. Racheta s-a separat de avion, iar motoarele sale s-au aprins la o înălţime de 10.67 km deasupra Oceanului Atlantic, la sud de Irlanda, la aproximativ 23:15 GMT, dar anomalia produsă a împiedicat-o să atingă orbita prevăzută.

Sute de persoane au asistat la momentul lansării misiunii, denumită 'Start Me Up', cu referire la hit-ul Rolling Stones, organizată de compania Virgin Orbit a miliardarului britanic Richard Branson, specializată în lansări spaţiale pentru sateliţi mici.

Dacă ar fi avut succes, Marea Britanie ar fi devenit a noua ţară din lume capabilă să pună sateliţi pe orbită. 'Alăturarea la acest club exclusivist al ţărilor care lansează este atât de importantă pentru că ne oferă propriul nostru acces la spaţiu, acest acces suveran la spaţiu pe care nu l-am mai avut până acum în Marea Britanie', menționase pentru BBC înaintea lansări Melissa Thorpe, directoarea Spaceport Cornwall.

Ea a amintit că Europa şi-a pierdut accesul la lansatorul rusesc Soiuz după invadarea Ucrainei. Racheta de 21 de metri LauncherOne a fost ataşată sub aripa unui Boeing 747 modificat, denumit 'Cosmic Girl'. Odată ce a fost atinsă altitudinea corectă, avionul a lansat racheta care apoi a pornit propriul motor pentru a se propulsa. Aeronava s-a întors apoi la Spaceport Cornwall.

Lansarea unei rachete de pe avion este mai uşoară decât o decolare verticală deoarece, teoretic, este suficientă o simplă pista de aterizare în locul unei rampe de lansare spaţială costisitoare.

Lansarea din Marea Britanie urma să pună pe orbită nouă sateliţi cu diferite scopuri,'de la observarea Pământului şi monitorizarea pescuitului ilegal până la construirea de sateliţi şi produse pentru fabricarea acestora în spaţiu', a explicat Melissa Thorpe.

Până în prezent, sateliţii britanici erau lansaţi în spaţiu din străinătate, însă Marea Britanie vrea să îşi susţină industria aerospaţială după ce rolul său în proiectele europene a fost pus sub semnul întrebării de Brexit.

În afara Spaceport din Cornwall, Regatul Unit intenţionează să deschidă o bază spaţială în Sutherland, în nordul Scoţiei, şi o alta pe una din insulele Shetland. Conform unei declaraţii a guvernului scoţian de la începutul lunii ianuarie, în următoarele luni sunt planificate lansări de la ambele baze. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel