Mazăre: Un miliardar egiptean a donat 300.000 de dolari pentru persoanele nevoiaşe
Radu Mazăre a anunţat că un miliardar egiptean a donat 300.000 de dolari pentru a ajuta copiii săraci, dar şi persoanele care au nevoie de operaţii care le-ar putea salva viaţa, însă nu dispun de fondurile necesare pentru realizarea intervenţiilor respective
Primele declaraţii ale lui Radu Mazăre despre miliardarul egiptean au apărut în presă în urmă cu câteva zile, primarul afirmând pentru "Gândul" că l-a cunoscut pe acesta în urmă cu trei ani, în timpul unei călătorii în Egipt.
Mazăre a reluat subiectul şi miercuri, după şedinţa Consiliului Local, când a spus că a identificat deja aproximativ 1.000-1.500 de copii nevoiaşi, cărora le va cumpăra haine şi rechizite şcolare din banii donaţi de miliardar.
"Omul vrea să ajute copiii din familii foarte nevoiaşe şi am şi stabilit un sistem chiar astăzi (n.r. - miercuri). O să luăm haine pentru şcoală şi haine pentru aceşti copii, probabil 1.000-1.500 de copii. Facem un sistem cu un magazin care o să ne dea un discount, având în vedere că o să cumpărăm de la el de o sumă importantă, copiii din familiile foarte nevoiaşe. Să nu înţelegem acum că vine Mazăre şi cu prietenul lui miliardarul egiptean şi ne dă bani să ne cumpărăm blugi şi alte fiţe şi ceasuri. Vorbim de copii care nu au cu ce să se îmbrace. Mai discutăm despre oameni care au probleme medicale, au nevoie de operaţii, nu discutăm de silicoane şi de botoxuri. O să vă prezentăm lista cu toţi copiii, lista cu persoanele bolnave şi care au nevoie de bani pentru a-şi face aceste operaţii, discutăm de operaţii de viaţă şi moarte", a declarat Mazăre.
El a explicat că miliardarul egiptean Samih Sawiris l-a rugat să-l ajute să doneze o parte din avere persoanelor nevoiaşe din România.
"Povestea este foarte simplă. Acest prieten al meu, Samih Sawiris, m-a rugat să îl ajut să îşi cheltuiască o parte din avere, donând-o săracilor . Discutăm despre un miliardar care s-a înscris în trendul miliardarilor lumii. Aţi văzut că şi Bill Gates donează, şi Warren Buffet. Samih mi-a spus că vrea să doneze o treime din avere. Dacă poţi, ajută-mă să-mi găseşti tu persoanele respective şi să ajungă banii la ei pentru că marea mea problemă este să nu se piardă pe drum, iar în tine am foarte mare încredere. Suntem într-o situaţie destul de ciudată, un om vrea să dea din banii lui şi eu trebuie să dau socoteală de ce vrea să ajute în România. Uite pentru mine vrea să ajute România", a mai spus primarul Constanţei.
El a precizat că miliardarul egiptean a donat deja 300.000 de dolari, iar aceşti bani vor ajunge în curând la cei care au nevoie.
"A şi virat, deocamdată, 300.000 de dolari, pe care trebuie să-i cheltuiesc în mod judicios la rugămintea lui. Dacă omul va considera că vrea să ajute în continuare amărâţii din România, nu o face nici pentru presă, nici pentru discuţii, o face în faţa lui Dumnezeu, e creştin. Asta vrea să facă", a explicat Mazăre.
El a afirmat că l-a cunoscut pe Samih Sawiris în Egipt, iar planul cu ajutorarea persoanelor nevoiaşe din România a fost pus la cale în România, în luna iunie a acestui an, la nunta şefei de cabinet a primarului la care Mazăre a fost naş de cununie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News