Mazăre despre maidanezi: Decât să mă muşte şi să mă îmbolnăvesc, mai bine îi omor
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
mazare
mazare

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, se declară pentru Mazăre a spus, joi, într-o conferinţă de presă, că iubeşte animalele, dar că în niciun oraş din lume nu a văzut câini pe străzi.

"Chestiunea asta este foarte relativă pentru că ţine de suflet. Când merg cu bicicletă şi sare să mă muşte aş vrea să-i omori, când văd într-un reportaj prin ce chinuri trec, aş vrea să nu-i omori, că iubesc animalele. Cred că până la urmă într-un oraş nu ar trebui să existe. Cred că ar trebui omorâţi, n-am văzut în occident nicăieri câini comunitari. Îi văd pe occidentalii care vin şi ne învaţă pe noi că ar trebui să păstrăm câinii, dar la ei nu am văzut niciodată niciun câine. (...) Eu n-am nimic cu câinele, dar de ce ne muşcă? Văd că nu avem nimic cu pisicile, noi vrem să omorâm câinii pentru că ne muşcă. Şi decât să mă muşte pe mine şi să mă îmbolnăvesc eu şi să fac injecţii în burtă în nişte condiţii groaznice, mai bine îl omor pe câine, că asta-i viaţa, eu sunt mai puternic decât câinele. Că, dacă ar fi după el, m-ar muşca şi m-ar mânca până la urmă. El se gândeşte că mă doare când mă muşcă pe mine?", a mai spus Mazăre, care a mărturisit însă că nu a fost muşcat de niciun câine.

El a mai spus că o decizie în ceea ce priveşte câinii comunitari din Constanţa va fi luată numai după ce populaţia va fi consultată în acest sens.

"O să consultăm populaţia şi în funcţie de ce vrea populaţia aia o să facem. Sunt pentru legea asta, v-am mai spusm, dar să decidă lumea. Aşa cum am consultat populaţia pentru buget, o s-o consultăm şi pentru câini. Vom face sondaj şi oamenii vor putea vota şi pe siteul Primăriei. Vrea să-i omorâm, îi omorâm, vrea să-i lăsăm vii, îi lăsăm vii, în niciun caz nu o să prindem câini şi o să-i întreţinem noi din banii Primăriei", a adăugat Mazăre.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel