Data actualizării:
Data publicării:

May - Iohannis, întâlnire anulată. Pleşoianu, observaţie: Când vorbea Theresa May, Iohannis se plimba la Pompeii

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Politica
WhatsApp
Liviu Pleșoianu
Liviu Pleșoianu

Liviu Pleşoianu face o paralelă între întâlnirea anulată de către Theresa May cu Klaus Iohannis şi momentul în care premierul britanic vorbea în Consiliul UE iar preşedintele României lăsa scaunul gol şi se plimba pe la Pompeii.

Liviu Pleşoianu a făcut o paralelă, în emisiunea lui Lili Ruse de la România TV, între întâlnirea cu Klaus Iohannis anulată de Theresa May şi momentul în care preşedintele României a ales să nu participe la o şedinţă în care premierul britanic a vorbit despre Brexit, având un alt program - şi anume o vizită la Pompeii.

"Pot fi multe explicaţii. Dar, totuşi, de ce şi-ar fi oprit doamna Theresa May şedinţa de guvern ca să se întâlnească cu Klaus Iohannis, să vorbească despre Brexit, în condiţiile în care atunci când Theresa May vorbea despre Brexit la Consiliul Uniunii Europene domnul Iohannis lăsa scaunul gol pentru că era pe la Pompeii? E  o întrebare cât se poate de justă. Doamna May, până una-alta, e într-o şedinţă de guvern. Şi se pune problema că şi-ar fi putut-o întrerupe, într-adevăr, pentru a-l primi pe Iohannis. Dar, pe de altă parte, domnul Iohannis nu era la nicio şedinţă, nu avea niciun fel de activitate oficială, că era la plimbare la Pompeii, l-am văzut cu toţii. Asta e realitatea.

Că pot fi şi alte explicaţii, pot fi. Şi eu cred că României nu i se pregăteşte ceva, ci i se face deja, sub ochii noştri, foarte mult rău, cu sprijinul colegilor de la PNL care, în BEX-ul lor spuneau că nici picaţi cu ceară n-o să voteze o rezoluţie împotriva României şi iată că au votat fără niciun fel de problemă", a declarat Liviu Pleşoianu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel