Data publicării:
Matteo Politi, reţinut pentru înşelăciune
Matteo Politi, italianul care pretindea a fi medic de chirurgie plastică, adus miercuri seară pentru audieri la Secţia 4 Poliţie, a fost reţinut pentru 24 de ore.
Acesta va fi dus la arestul Poliţiei Capitalei, iar în cursul zilei de joi va fi prezentat unui procuror. El avea asupra sa un troler şi o geantă de voiaj atunci când a fost ridicat de ofiţerii de poliţie de frontieră.
Italianul, în vârstă de 38 de ani, a fost depistat de poliţişti, în cursul dimineţii, în timp ce încerca să iasă cu trenul din ţară pe la Punctul de Frontieră Curtici. El călătorea cu un tren InterRegio, pe relaţia Bucureşti - Budapesta.
Acestuia i se atribuise un cod de parafă de către Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti. După dezvăluirile din presă, DSPMB a anunţat că a demarat o anchetă internă şi a sesizat Comisia de disciplină pentru analizarea modului în care un funcţionar public din cadrul Biroului de Informatică şi Biostatistică Medicală i-a atribuit italianului, în 23 martie 2018, codul de parafă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News