Compania Mattel, cea care produce păpușile Barbie, a lansat un program, „Mattel PlayBack”, prin care așteaptă înapoi jucăriile vechi, pe care dorește să le refolosească în cele noi, alăturându-se astfel mișcării verde, de reciclare și reducere a emisiilor de carbon.
Cu o vechime de 76 de ani, Mattel dorește ca pe viitor activitatea companiei să fie mai sustenabilă, iar în trecut producătorul a promis că materialele din care sunt modelate jucăriile vor fi 100% reciclate sau din bio-plastic, schimbările aplicându-se și ambalajelor.
Cei care mai dețin jucării pot participa la acest program accesând site-ul web al companiei, unde găsesc pașii pe care trebuie să îi parcurgă. Aceștia trebuie să trimită coletul cu jucării către adresa companiei, atașând pe cutie o etichetă pentru transport gratis. Jucăriile vor fi sortate după tipul de material și modul de reciclare, fiind apoi procesate pentru a deveni materie primă pentru noi jucării. Jucăriile primite fie vor fi transformate în plastic, fie vor fi transformate din reziduuri în energie.
Păpușile, mult mai căutate în pandemie
„Trebuie să ținem aceste materiale valoroase departe de depozitele terestre de gunoi, având acum oportunitatea să învățăm din modelul circular”, a declarat pentru CNN Business Pamela Gill-Alabaster, directorul e sustenabilitate al companiei Mattel.
Schimbarea mai vine pe fondul creșterilor vânzărilor de păpuși înregistrat în pandemie. Vânzările păpușii Barbie au crescut la nivel global cu 16%, producătorul de jucării Mattel ajungând la cel mai bun nivel din 2017 și până astăzi. Pandemia a fost un lucru bun pentru industria jucăriilor, înregistrându-se creșteri după restricțiile care au început în martie 2020.
CEO-ul companiei care deține și Hot Wheels, Ynon Kreiz, a spus că până la urmă cererea crescută „extraordinară” a putut fi satisfăcută în final. „Da, industria cu totul a beneficiat de creșterea cererii datorită Covid-19, dar noi am fost și mai buni decât restul”.
Vezi și: Barbie, vânzări record în pandemie. Compania Mattel a întrecut competiția
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică