Ieri, ministrul Transportului a anunţat disponibilitatea de a semna un memorandum de colaborare cu Primăria Capitalei pentru introducerea biletului unic. Tot ieri, CGMB a făcut un prim pas şi a aprobat studiul privind transformarea RATB în societate comercială. Ambele soluții erau deja incluse în programul meu pentru bucureșteni.
Sunt paşi în direcţia bună care arată că o campanie dusă constructiv, cu propuneri de soluţii concrete, a impulsionat autorităţile pentru a acţiona.
[citeste si]
Este nevoie însă de mai mult şi ca primar voi accelera măsurile necesare pentru ca bucureştenii să beneficieze de un transport public la nivel european. În primul rând, concomitent cu măsurile necesare pentru a asigura respectarea termenului de 1 ianuarie 2017 privind transformarea în societatea comercială, este nevoie de îmbunătăţirea calităţii transportului public pentru familiile bucureştenilor. Mă refer, printre alte soluţii, la introducerea în circulaţie a celor peste 300 de autobuze care sunt folosite acum pentru piese de schimb sau la asigurarea de benzi dedicate pentru autobuze.
De asemenea, ca primar voi colabora cu ministerele de resort, indiferent de culoarea politică a miniştrilor. Voi colabora cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor pentru a introduce biletul unic, dar sunt multe alte subiecte pe agendă care trebuie rezolvate în regim de urgenţă şi mă refer în special la finalizarea cât mai rapidă a magistralei Drumul Taberei, unde este nevoie de o implicare mai mare a ministerului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales