Data actualizării:
Data publicării:

Carambol cu 52 de mașini pe Autostrada Soarelui. Titi Aur, reguli SIMPLE prin care putea fi EVITAT

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Pexels
Pexels

Pilotul Titi Aur a vorbit despre câteva reguli simple ale conducerii defensive, care ar fi putut preveni carambolul de pe Autostrada Soarelui. 

Câteva reguli de conducere defensivă, simple de altfel, ar fi putut preveni carambolul de astăzi de pe A2. 

„Trebuie să păstrez distanța față de mașina din față ca să fiu în siguranță, iar dacă cel din spatele meu stă prea aproape de mine, eu nu pot să fac nimic altceva decât să măresc și mai mult distanța față de cel din fața mea, iar asta în cazul unei opriri bruște sau a unei frânări mai violente a celor din față, eu am unde să frânez ca să pot să îl protejez pe cel din față sau ca să pot să mă protejez și de cel din spatele meu. Asta spune regula de conducere defensivă. 

Trebuie întâi să fiu conștient, să știu, pe urmă să aplic, dar să fiu atent și în spatele meu. Asta este valabil și pe drum național, în timp ce unul stă în portbagaj la tine, așa se spune când un alt șofer este foarte aproape, mărești distanța de cel din față. Și atunci, când un alt șofer vine foarte aproape de tine fie te va depăși și dacă nu te va depăși, în cazul unei opriri mai bruște a celor din față, tu ai timp să frânezi, atenționându-l pe cel din spate și frânând mai lent, evitând să îți plaseze un radiator în portbagaj, că asta se întâmplă până la urmă. Există metode, doar că trebuie să îndeplinești următoarele condiții: să știi că există efectul de turmă, să știi că trebuie să respecți și să vrei să respecți viteza și distanța corectă și să fii atent la cel din spate”, a explicat Titi Aur într-o intervenție la Digi24.

Vezi și: Titi Aur: „Efectul de turmă, motivul carambolului de pe A2”. Cum se iau șoferii unii după alții

Explicațiile au venit în contextul accidentelor în lanț de astăzi de pe Autostrada Soarelui, în care au fost, în final, implicate 52 de mașini, în care erau 146 de persoane. Ambulanțele au preluat 22 victime pe care le-au dus la spital. Potrivit ISU Constanța, au fost patru zone de carambol. În total, au fost implicate 52 de mașini și 146 de persoane. De la unul dintre accidente au fost preluate cinci victime. Ulterior, în urma carambolului, au fost preluate 17 victime, printre acestea numărându-se și cinci copii.

Vezi aici mai mult: Carambol pe Autostrada Soarelui. UPDATE: Intervine și Radu Tudor. Titi Aur, declarații pentru DCNews

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel