Măsuri pentru rezolvarea crizei de personal medical din spitale
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
Foto Ilustrativ
Foto Ilustrativ
Guvernul a aprobat joi noi reglementări pentru reducerea deficitului de personal medical în spitalele publice şi menţinerea în sistemul medical a rezidenţilor implicaţi în gestionarea pandemiei de COVID-19.

Conform actului normativ, medicii rezidenţi care nu s-au prezentat la examenul de specialist pot fi încadraţi cu contract individual de muncă pe durată determinată de cel mult un an de la finalizarea stagiului de pregătire, în funcţia de medic.

Salarizarea va fi corespunzătoare ultimului an de pregătire. Aceşti medici rezidenţi pot fi încadraţi în unităţi sanitare publice care înregistrează deficit de personal şi pot profesa sub îndrumarea unui medic cu drept de liberă practică în specialitatea respectivă, anunţă reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Actul normativ clarifică şi situaţia rezidenţilor care pe perioada stării de urgenţă/stării de alertă ca efect al pandemiei COVID-19 au fost detaşaţi în alte unităţi sanitare şi au întrerupt modulele de pregătire în care se aflau la momentul respectiv. Astfel, a fost introdusă procedura de modificare/adaptare a curriculum-ului de pregătire până la finalizarea duratei de pregătire.

Acestor persoane li se va permite accesul pentru susţinerea examenului de specialist şi, ulterior, obţinerea dreptului de liberă practică în specialitate. Pentru creşterea calităţii pregătirii rezidenţilor de la domeniul medicină dentară şi domeniul farmacie s-a corelat numărul de rezidenţi cu numărul de profesori/îndrumători de formare, conform datelor furnizate de Universităţile de Medicină şi Farmacie şi a facultăţilor de profil.

Sunt clarificate şi situaţiile privind schimbarea specialităţii pentru rezidenţii pe loc care, din motive obiective, nu pot efectua specialitatea aleasă în urma concursului de rezidenţiat.

Actul normativ prevede şi reglementarea separată a modalităţii de susţinere a examenului de specialist în specialităţile de anestezie şi terapie intensivă şi medicină de urgenţă. Examenul se organizează potrivit metodologiei specifice aprobată prin Ordin al ministrului Sănătăţii.

De asemenea, va fi introdus formatul electronic al Caietului de monitorizare a pregătirii în rezidenţiat, măsură care urmăreşte creşterea capacităţii de urmărire a pregătirii rezidenţilor şi a gradului de digitalizare.

Alexandru Rafila, avertisment despre COVID-19: Nici trecerea prin boală şi nici vaccinul nu mai opresc transmiterea

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, lansează un avertisment îngrijorător despre COVID-19.

Alexandru Rafila a vorbit despre creşterea numărului de infecţii COVID-19 din Germania, țară care a ajuns să aibă 100.000 de cazuri pe zi. Ministrul Sănătății a avertizat că nici trecerea prin boală şi nici vaccinul nu mai opresc transmiterea bolii.

”Da, în Germania sunt foarte multe cazuri. Să vedem ce se va întâmpla. Acum, tabloul epidemiologic nu e chiar similar între Germania şi România.

La noi am avut câteva valuri mai intense de îmbolnăvire. Problema este generată de faptul că nici trecerea prin boală şi nici vaccinul nu mai opresc transmiterea şi nici chiar combinaţia dintre cele două.

În cazul meu, m-am infectat, apoi mi-am făcut trei doze de vaccin. Astfel de persoane se pot îmbolnăvi pentru că transmisibilitatea care era iniţial oprită de vaccin în momentul de faţă nu mai este influenţată decât în mică măsură.

Ce s-a remarcat în Germania şi în alte ţări unde sunt multe cazuri este că formele grave sunt destul de puţine. De asta se recomandă protejarea persoanelor vulnerabile, decât măsuri în rândul populaţiei”, a declarat Alexandru Rafila, luni seara, în emisiunea ”Punctul Culminant” de la România TV.

Totodată, Alexandru Rafila, a spus că vaccinurile anti-COVID cumpărate de România încă nu au fost livrate.

”Deocamdată nu le primim, dar le trebuie să le plătim pentru că contractul stipulează nevoia, în cazul în care ele vor fi păstrate la producător, este o situaţie care impune asumarea plăţii acestor vaccinuri. Problema am discutat-o şi la Comisia Europeană acum o săptămână şi opinia tuturor a fost că cel puţin pentru dozele alocate anului 2023 trebuie să existe o soluţie pentru că nu putem să tot primim un produs care nu are utilitate într-un anumit moment.

Sperăm să apară o nouă formulă a vaccinului, să convingem cât mai multe persoane să se vaccineze cu o eventuală doză suplimentară, dar oricum cantităţile pe care le avem la dispoziţie şi posibilitatea de a le vinde şi de a le dona nu mai există în acest moment, inclusiv mecanismul ONU COVAX nu mai primeşte vaccinuri pentru donaţie”, a mai precizat Alexandru Rafila.

Întrebat cum poate fi întrerupt contractul de furnizare a vaccinurilor anti-COVID, Alexandru Rafila a spus: "Demersul nu poate să fie juridic deoarece contractul nu este semnat de România. Sunt negocieri între Comisia Europeană şi producător. Noi practic suntem beneficiarii unor cantităţi de vaccin rezultate în urma comenzii pe care o facem noi sau alt stat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel