Data publicării:
Măsuri adoptate de PSD. Eugen Teodorovici dă cărțile pe față: Informați corect!
Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, a transmis în această seară un mesaj pe Facebook prin care susține că măsurile adoptate de PSD își ating scopul și că nu dorește să intre în niciun fel de polemică.
”Se pare că măsurile adoptate de PSD îşi ating din nou scopul, având în vedere că una dintre cele mai recente, aceea privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a stârnit deja, în media, o multitudine de reacţii, chiar dacă multe dintre ele fundamentate pe o insuficientă analiză şi, evident, pe o neînţelegere a textului de lege propus, arătând fie necunoaştere, fie, ceea ce este şi mai grav, rea-voinţă.
Nu doresc să intru în niciun fel de polemică, în special cu aceia care au dovedit de atâtea ori, nu doar incapacitatea adoptării unor decizii, ci şi incapacitatea de a le înţelege pe cele luate de PSD.
Propunerea lui Eugen Teodorovici
Propunerea mea vizează un tratament corect şi onest din partea angajatorului faţă de angajat, evitarea oricărei forme de abuz şi nicidecum formule de tipul celor suţinute de către contestatarii acestei măsuri. Propunerea aduce un plus de predictibilitate prin detalierea obligațiilor de reținere sau nereţinere, de încasare sau neîncasare a unor impozite şi contribuţii, ca fapte ce intră în sfera evaziunii fiscale. Măsurile propuse, nu doar că vizează protejarea bugetului de stat, dar şi a persoanelor angajate cărora li s-au reţinut impozite şi contribuţii cu diferite destinaţii, ce nu sunt în responsabilitatea lor, dar de plata cărora depinde obţinerea ulterioară a unor drepturi; pentru că sunt drepturi ale oamenilor, cum ar fi cel la pensiei sau la asistenţă medicală, care depind de buna credinţă, seriozitatea şi responsabilitatea angajatorului.
Susținerea mediului de afaceri
Am fost şi sunt adeptul măsurilor care susţin mediul de afaceri românesc şi care, totodată, asigură o protecţie reală a angajaţilor. Iar rezultatul dialogului intens este mai mult decât evident, dacă vedem şi vrem să vedem cel puţin măsurile luate şi cerute de mediul de afaceri - modificările la Codul Fiscal şi de Procedură Fiscală, restructurarea financiară, măsura privind capitalul negativ ori introducerea bacșișului pe nota de plată, ca măsură cerută de industria HORECA.
Le recomand acelora care din convingere, îndrumaţi sau plătiţi de alţii, promotori ai unor interese contrare celor ale românilor, să parcurgă cu atenţie textul de lege propus şi să informeze corect oamenii, asigurându-i de întreaga disponibilitate a mea şi a colegilor mei pentru a le explica ceea ce nu au înţeles sau nu au vrut să înţeleagă din măsurile propuse”, a precizat Eugen Teodorovici pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News