Măşti neconforme, RISC uriaş. Victor Negrescu, apel în Parlamentul European
Eurodeputatul Victor Negrescu atrage atenţia Comisiei Europene asupra riscului creat de măştile neconforme şi cere protejarea populaţiei.
Într-o interpelare adresată Comisiei Europene, europarlamentarul Victor Negrescu atrage atenţia asupra existenţei pe piaţă a unor măşti care nu corespund standardelor europene şi propune crearea unei etichete unice care să identifice măştile de calitate, dar şi impunerea, la nivel european, a unor reguli pentru comercianţii de măşti.
"În ultimele luni, au existat repetate semnale, la nivelul Uniunii Europene, despre pătrunderea pe piaţă a unor măşti care nu corespund standardelor europene sau nu oferă protecţia necesară. În plus, pe piaţă se află o multitudine de măşti care promit protecţie, însă consumatorii nu pot evalua cât de eficiente sunt acestea, fiindcă nu au reperele necesare. Adesea cetăţenii care doresc să respecte regulile nu ştiu sigur dacă produsele achiziţionate chiar sunt sigure şi eficace", susţine eurodeputatul social-democrat.
Victor Negrescu propune crearea unei etichete unice care să identifice măştile ce ajută cu adevărat la împiedicarea răspândirii virusului, astfel încât oamenii să poată alege în cunoştinţă de cauză. De asemenea, eurodeputatul român propune crearea unei campanii de informare care să le explice oamenilor criteriile pe baza cărora trebuie să aleagă un anumit tip de mască.
Reguli pentru comercianţi, la nivel european
Nu în ultimul rând, europarlamentarul social-democrat consideră necesară adoptarea, la nivel european, a unor reguli pentru comercianţi, astfel încât măştile aflate pe piaţă să fie conforme, eficiente şi corect promovate. Victor Negrescu atrage atenţia asupra ritmului lent în care autorităţile naţionale intervin în legătură cu problemele din acest domeniu şi solicită implicarea instituţiilor europene pentru a-i ajuta pe cetăţeni să se protejeze cât mai bine şi în cunoştinţă de cauză.
"Autorităţile naţionale sunt prinse pe picior greşit sau reacţionează lent, iar oamenii pot rămâne descoperiţi, păgubiţi sau dezamăgiţi, într-o perioadă de maximă dificultate. Forurile europene trebuie să intervină pentru a le oferi cetăţenilor orientarea necesară", susţine eurodeputatul român în interpelarea adresată Comisiei Europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News