Mastercard primește amendă de până la 37 mil. euro pentru mânării cu cardurile de ajutor social
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Mastercard și alte patru companii au fost acuzate că au înființat un cartel pentru a reduce competiția de pe piața cardurilor preplătite de ajutor social, în Marea Britanie.

Conform BBC, Allpay, PFS, Sulion și APS au făcut mânării pentru a distribui ajutorul social oferit de autoritățile locale. Organele de reglementare a sistemelor de plată din Marea Britanie a spus că vreme de șase ani firmele sau înțeles să nu-și fure clienții sau să se întreacă la licitații. Mastercard și alte două firme au recunoscut că au fost implicate în schemă și vor plăti până la 37 milioane euro despăgubiri.

Sistemul a fost creat în așa fel încât firmele ajutau autoritățile locale să ofere carduri preplătite persoanelor fără adăpost, victimelor violenței domestice sau refugiaților. Mastercard a operat sistemele de plată și a finanțat un forum unde furnizorii de carduri se întâlneau cu potențiali clienți și reciproc. Din 2012 până în 2018, aceștia s-au înțeles să nu-și fure clienții.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel