Măsline,beneficii. Fructe ANTICANCERIGENE, întăresc VEDEREA, tratează ARTRITA şi previn RAHITISMUL
De-a lungul istoriei au fost considerate a fi, pe rând, un simbol al păcii, înţelepciunii, puterii, fertilităţii şi purităţii. Incluse în majoritatea preparatelor mediteraneene, aceste fructe sunt deosebit de gustoase şi sănătoase
De diferite forme, dimensiuni, texturi şi arome, măslinele sunt apreciate încă din antichitate. Deşi atât cele verzi, cât şi cele negre au proprietăţi curative, fiecare aduce un alt tip de beneficii organismului.
Întrucât sunt culese înainte de a fi pe deplin coapte, cele verzi a jumătate din numărul de calorii conţinute de măslinele negre. Toate tipurile de măsline conţin grăsimi, însă acestea sunt sănătoase, fiind mononesaturate.
Măslinele verzi sunt bogate în vitamina E, D şi K, fibre, fier, acid oleic, potasiu, fosfor, zinc, calciu, betacaroten, polifenoli şi falvonoide cu proprietăţi anti-inflamatoare.
Păstrează sănătatea inimii
Atât grăsimile mononesaturate cât şi polifenolii ajută la prewvenirea oxidării colesterolului, protejând astfel sstemul cardiovascular şi prevenind apariţia unor boli precum ateroscleroza, atacul de cord sau accidentul vascular cerebral. De asemenea, măslinele verzi previn formarea chiagurilor de sânge şi stimulează vasodilataţia, având proprietatea de a îmbunătăţi funcţia cardiacă.
Acţiune anticancerigenă
Polifenolii, betacarotenul şi vitamina E, toate substanţe cu efect antioxidant, luptă cu radicalii liberi. Astfel, măslinele verzi ajută la prevenirea cancerului şi a bolilor degenerative şi cronice ce pot să apară din cauza îmbătrânirii premature. Mai mult, combinaţia dintre grăsimile mononesaturate şi vitamina E ajută la prevenirea apariţiei cancerului de colon.
Îmbunătăţesc funcţia ficatului
Datorită conţinutului de fibre, aceste măsline îmbunătăţesc funcţia ficatului şi a intestinului şi ajută la prevenirea şi tratarea constipaţiei.
Previn rahitismul
Măslinele conţin din belşug vitamina D, calciu şi fosfor, elemente esenţiale în creşterea, remodelarea şi întărirea oaselor. Consumate regular, ajută la prevenirea rahitismului, la copii, şi a osteoporozei, la adulţi.
Tratează artrita
Datorită polifenolilor şi falvonoidelor cu proprietăţi anti-inflamatoare puternice, măslinele ajută la prevenirea inflamaţiilor care duc la apariţia artritei.
Citește și: TRUC. Uleiul de măsline falsificat poate fi identificat ușor
Reduc simptomele de menopauză
Studiile arată că măslinele verzi reduc intensitatea şi frecvenţa bufeurilor experimentate de femei în perioada de permenopauză şi de postmenopauză.
Menţin sănătatea pielii
Antioxidanţii conţinuţi ajută la menţinerea sănătăţii pielii, prin combaterea efectelor negative cauzate de radicalii liberi asupra ţesuturilor. Totodată, cantităţile relativ mari de betacaroten şi de vitamina E din măslinele verzi joacă un rol semnificativ în regenerarea, protejarea şi stimularea pielii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News