Mașină furată în urma unui anunț online. Suspectul a fost reținut
Un tânăr a furat o mașină în urma unui anunț online. Acesta a fost prins la volan, deși nu avea permis de conducere.
Un tânăr de 22 de ani a fost reţinut de poliţişti după ce a furat un autoturism din Mangalia, folosindu-se de cheile respectivei maşini în posesia cărora ar fi intrat în urma vizualizării unui anunţ, postat pe reţele de socializare de către o persoană care le-ar fi găsit pe stradă, a informat sâmbătă Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, scrie Agerpres.
Suspectul a fost depistat în trafic, la volanul maşinii sustrase, deşi nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
"La data de 27 decembrie, în jurul orei 18,20, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia au fost sesizaţi de către un bărbat de 42 de ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras autoturismul parcat pe strada Rozelor din municipiul Mangalia. În scurt timp, (...), poliţiştii constănţeni au depistat autoturismul în cauză pe strada Negru Vodă din municipiu, iar la volanul acestuia au identificat un tânăr de 22 de ani, din oraşul Cernavodă, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că tânărul în cauză ar fi intrat în posesia cheilor în urma vizualizării unui anunţ postat pe reţelele de socializare de către o persoană care le-ar fi găsit pe stradă", a menţionat IPJ.
Tânărul, suspect și de alte infracțiuni
Totodată, poliţiştii au descoperit că pe 22 decembrie acelaşi tânăr ar fi pătruns în locuinţa unui bărbat, din localitatea Valu lui Traian, de unde ar fi sustras un sistem audio, în valoare de aproximativ 600 de lei.
În ambele cauze prejudiciile au fost recuperate şi predate părţilor vătămate.
Conform sursei citate, tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Constanţa, urmând ca sâmbătă să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii constănţeni le reamintesc cetăţenilor că "pentru a ajuta proprietarii să intre în posesia bunurilor pierdute cea mai sigură cale este să se deplaseze, de îndată, la cea mai apropiată secţie de poliţie pentru a le declara şi înmâna autorităţilor competente".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News