Data publicării:

Mașină căzută într-un canal de acumulare. Două persoane au fost rănite

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un autoturism a căzut într-un canal de acumulare de pe marginea Drumului Național 24, în județul Vaslui.

Mai multe echipaje medicale, dar și poliția, au ajuns imediat la locul accidentului. 

"În accident au fost implicate două autoturisme. În timp ce o maşină, în care se aflau şoferul şi un pasager, încerca să pătrundă în curtea unui restaurant, cel de-al doilea autoturism a intrat în depăşirea mai multor maşini şi a intrat în coliziune cu primul autoturism. În urma impactului, cel de al doilea autoturism a fost proiectat într-un şanţ de acumulare. În maşină erau conducătorul auto de 67 de ani şi concubina acestuia, o femeie de 54 de ani şi o familie, soţ şi soţie, cu un copil de 9 ani, toţi cu domiciliul în judeţul Brăila. În urma evenimentului rutier, şoferul şi concubina acestuia au fost transportaţi la spital", a declarat pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Vezi și: 

Scandalul EUROVISION, în Parlament. Cum poate fi ANULATĂ decizia juriului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel