Data publicării:
Mașina care ducea procesele verbale la sediul PNL, accident. Mai multe persoane rănite grav, printre care și un primar
Accident în Vrancea, după ce autoturismul care ducea procesele verbale la sediul PNL a intrat în coliziune cu o căruţă nesemnalizată. Primarul unei comune este rănit.
Două persoane au fost rănite în urma unui accident care a avut loc în noaptea de duminică spre luni, pe E85, înainte de intrarea în localitatea Domneşti, între un autoturism şi o căruţă nesemnalizată, care a încercat să traverseze şoseaua naţională, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
"Duminică seara, la ora 23,17, poliţiştii din cadrul IPJ Vrancea au fost sesizaţi prin 112, de către participanţi la trafic, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 2-E85. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că un bărbat din comuna Pufeşti a condus un atelaj hipo pe un drum agricol şi s-a angajat în traversarea E85, în afara localităţii Domneşti, fără a acorda prioritate unui autoturism condus regulamentar de un bărbat din municipiul Adjud", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Cătălina Murariu.
În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătorului atelajului, pasagerul suferind câteva răni uşoare.
În autoturism se aflau primarul comunei Homocea, Vasile Petrea, şi un consilier, care mergeau la Focşani pentru a duce la sediul PNL Vrancea procesele verbale de constatare a numărătorii voturilor din mai multe secţii de votare din zona de nord a judeţului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News