Traian Ungureanu, alături de Ion Iliescu, la un miting pe tanchete în Piața Victoriei
Traian Radu Ungureanu a fost invitatul fostului ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, la podcastul "Avangarda". Aflăm de la invitat detalii picante din timpul unui miting din Piața Victoriei la care a stat, în preajma lui Ion Iliescu, pe tanchete.
Iată dialogul dintre Ionuț Vulpescu (I.V.) și Traian Ungureanu (T.U.) , din cadrul podcastului:
I.V.: Ne plimbăm așa, plecăm din Piața Universității mergem pe Magheru, ajungem în Piața Victoriei și mi-ai relatat mai devreme un episod literar. Ai fost în 12 ianuarie pe tanchetă cu Ion Iliescu?
T.U.: Suita de mitinguri haotice, obscure, inexplicabile, misterioase turbate care încep imediat în ianuarie 1990; mitingul de care vorbim acum s-a petrecut în fața sediului guvernului, în Piața Victoriei, în care se aflau niște amărâte niște tanchete care asigurau paza, erau oameni în piață care au început să strige, „să vină Iliescu!” la un moment dat.
I.V.: Atunci a zis Dumitru Mazilu: „Îl vreți jos pe Iliescu?”
T.U.: Exact. Și Iliescu a venit a coborât și a vrut să vorbească cu ei, cum să vorbească, s-a suit pe tanchetă. Eu eram la lucru, eram ziarist și m-am urcat eu cu el pe tanchetă și am stat lângă el; el cred că și-a dat seama repede că e haos și că vorbește degeaba, nici el nu înțelegea ce vor ăia din fața lui, nici ăia nu înțelegeau ce le spune el. A început să strige, a primit un megafon de undeva, a încercat să-i liniștească, nu s-a putut. Ba mai mult după câteva minute oamenii din jurul tanchetei care aveau o stare de delir, urlau, cu fețele strâmbate, au început să zgâlțâie tancheta și toată lumea după tancheta a căzut; eu am avut șansa că am căzut pe cineva moale în jur, pe Iliescu, din câte îmi aduc aminte, l-a luat cineva de mână, l-a ținut și a reușit să facă un pas, n-a fost chiar cădere; și el s-a dus în sediul guvernului, eu am încercat să fac niște interviuri pe acolo. Un episod straniu, tulbure...
I.V.: O tentativă de puci...
T.U.: În momentul ăla, de fapt, se jucau nenumărate partide de culise, încercări de răsturnare a ordinii în stat, încercări de nimicire a unei facțiuni, de întrunire a altei facțiuni. Toată luna aia, ianuarie, în special cu asta s-a ocupat și mai departe și mai departe, e un ciclu politic în care, de fapt puterea și ordinea erau încă în joc, se jucau încă mult. Ceaușescu fusese înlăturat, puterea de stat era nouă, dar deținătorii puterii de stat nu erau încă adjudecați. Se jucau meciuri dintre persoane, instituții...
Vezi tot podcastul:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News