Data publicării:

'Martorii lui Iehova'. Membri arestaţi pentru extremism

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Catuse
Catuse

Cinci membri ai organizaţiei religioase 'Martorii lui Iehova' din Rusia au fost arestaţi pentru extremism.

Forţele de securitate ruse au anunţat miercuri că au arestat pentru extremism cinci membri ai organizaţiei religioase 'Martorii lui Iehova', grupare interzisă în Rusia din 2017, precizând că au descoperit asupra acestora două grenade şi un mecanism exploziv, relatează AFP. Armele, precum şi un 'număr mare de cărţi cu conţinut extremist', au fost confiscate în timpul percheziţiilor efectuate la domiciliul acestor persoane din Kirov, în centrul Rusiei, a afirmat într-un comunicat Comisia de investigaţii rusă.

Cei cinci Martori ai lui Iehova sunt acuzaţi că au organizat întâlniri clandestine la Kirov între 16 august 2017 şi 29 septembrie 2018, în pofida interzicerii acestei organizaţii, potrivit aceleiaşi surse. 'Ei organizează întâlniri şi îi cheamă şi pe alţii să li se alăture', a declarat o purtătoare de cuvânt a Comisiei de investigaţii. Toţi cei cinci sunt acuzaţi de strângerea a peste 500.000 de ruble (circa 6.500 de euro) de la Martorii lui Iehova la Kirov, potrivit anchetatorilor.

Interzisă din 2017

Ei au fost inculpaţi pentru organizarea şi finanţarea unei 'organizaţii extremiste', se menţionează în comunicat. Este pentru prima dată când autorităţile ruse au acuzat membri ai organizaţiei 'Martorii lui Iehova' că deţin arme, potrivit lui Iaroslav Sivulski, membru al Asociaţiei europene a martorilor creştini ai lui Iehova. 'Suntem în stare de şoc', a declarat el prin telefon pentru AFP din Riga, capitala Letoniei. 'Este ridicol şi totodată bizar. (...) Trebuie să fie o greşeală', a adăugat el.

Fondată în 1873 în Statele Unite de Charles Russel, organizaţia 'Martorii lui Iehova' a fost interzisă în 2017 în Rusia în baza deciziei Curţii Supreme, la cererea Ministerului Justiţiei care a afirmat că mişcarea prezintă 'semne de activitate extremistă'. Organizaţia susţine că are circa 170.000 de membri în Rusia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel