Martor surpriză, la București, în cazul violatorului de la FMI
Traian Băsescu ar putea depune mărturie în favoarea lui Dominique Strauss Khan, arestat recent în State, pentru hărțuire sexuală. Nu-i vorbă, scandalul pare o făcătură, dar asta nu scade vina papagalului bătrân de a se vârî, ca prostul, în capcană. E greu de presupus că serviciile lui Sarkozy pot acționa cu atâta eficiență peste Ocean, dar dacă americanii au pe altcineva pentru poziția de șef al FMI, iar moș Viagra le stătea în cale, uite că i-au făcut culoar și lui Sarko spre al doilea mandat. Nu mai departe de săptămâna trecută, DSK era atacat în presă că se dă socialist, dar se plimbă cu Porsche-ul. Nu s-a prins că se strânge lațul, așa-i trebuie!
Băsescu, cel puțin, e răzbunat. Anul trecut, se certa cu Strauss Kahn la televizor: ăla spunea că nu i-a cerut să taie pensiile, Băsescu îl făcea mincinos, mai pe ocolite sau mai de-a dreptul. Nu m-ar mira ca disputa să fie scoasă de la naftalină, pentru a demonstra că măsurile tip Ciomu ne-au salvat de la cine știe ce hărțuiri sexuale. ”Să-ți fie rușine, Dominique Patriciu!”.
Pe de altă parte, președintele Băsescu ar putea fi principalul martor al apărării lui DSK în fața Curții cu Juri. Asta e moda la FMI și nimeni n-o poate spune cu mai multă convingere ca șeful statului, care a fost actor principal în filmul de groază ”Jeffrey Frankstenstein”, turnat la București în ultimii doi ani. Nu, domnilor jurați, Strauss Kahn nu alerga după cameriste descheiat la prohab, pur și simplu avea o gaură în pantaloni, cam pe la mijloc, fiindcă nu a găsit pantofi sau ciorapi găuriți în niciun magazin din Washington.
Nu m-ar mira ca acești oameni care nu dau doi bani pe un șef de stat sau pe un Parlament (amintiți-vă cu ce mocasini de piele roșie a venit, a doua zi, ipochimenul), nu m-ar mira, spuneam, ca acestor jupâni să li se pară normal ca, atunci când au chef, să și-l satisfacă, indiferent daca fata vrea sau nu. Ce, ne-a întrebat FMI dacă vrem să închidem combinatele pe care, în anii 80, ne-au pus să le deschidem? Și-au scos... acordul și noi l-am înghițit, ba am mai spus și mulțumesc, la finalizare. Păi, dacă văd că țările și guvernele cad pe spate, când intră bărbații fatali de la FMI, normal că acestor cuceritori li se pare că menajerele din hotel sunt o pradă ușoară.
Dacă nu e o acțiune acoperită a celor care controlează FMI, atunci ar trebui să descoperim lecția pe care ne-o dă camerista din State: să mai spunem și noi nu, din când în când, oamenilor în negru, cu pantofii rupți și pantalonii în vine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News