Martina Navratilova susține că titlul de la Wimbledon îi va oferi Simonei Halep un moral extraordinar pentru restul carierei. Consideră că Halep se numără printre favoritele la obținerea locului 1 mondial la finalul anului, însă totul depinde de româncă, care trebuie să își mențină aceeași mentalitate ca în finala cu Serena Williams.
„Acest tenis aproape perfect din finala de la Wimbledon se poate dovedi a fi un eveniment care să îi schimbe cariera Simonei Halep și mai mult față de primul titlu de Mare Șlem, obținut anul trecut, la Roland Garros. Modul în care a jucat împotriva Serenei Williams ar trebui să îi ofere Simonei foarte multă încredere. Nu doar pentru perioada turneelor următoare, din America de Nord, care vor culmina cu US Open, ci pentru restul carierei sale", a scris în editorialul său Navratilova.
Ce să facă Halep
„Dacă vrea să continue în acest mod, trebuie să facă același lucru ca pe Arena Centrală, contra Serenei. Simplu, nu? Nu, bineînțeles, dar Simona nu trebuie să facă nimic diferit. Ea trebuie să aibă acum mai multă încredere în ea în toate meciurile. Este una dintre favoritele la locul 1 mondial la finalul anului”, susține Navratilova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky