Data publicării:

Marți, 4 iulie 2023, a devenit, oficial, cea mai călduroasă zi din istorie. Experții avertizează că acest record va mai fi întrecut în următoarele săptămâni

Autor: Valentina Miu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Marți, 4 iulie, a devenit, oficial, cea mai călduroasă zi din istorie, iar experții avertizează că acest record va mai fi întrecut în  următoarea perioadă.

Luni, temperatura medie globală a ajuns la 17,01 grade Celsius, cea mai mare valoare înregistrată într-o zi de când au început măsurătorile meteorologice.

Marți, temperatura a urcat și mai mult, ajungând la 17,18 grade Celsius.

Recordul anterior de 16,92 grade Celsius a fost înregistrat în august 2016.

Experții avertizează că acest record va mai fi întrecut de mai multe ori în acest an. Robert Rohde, de la Berkeley Earth, a scris, marți, într-un mesaj pe Twitter că „s-ar putea să avem zile și mai calde în următoarele șase săptămâni”, potrivit CNN.

Acest record global este unul preliminar, dar reprezintă un nou indiciu cu privire la rapiditatea modului în care planeta se încălzește, deoarece fenomenul meteorologic El Niño, cu efect de încălzire, se suprapune peste încălzirea globală provocată alimentată de schimbările climatice.

„Nu este un record care trebuie sărbătorit și nici nu e un record care va dura mult”, a spus și Friederike Otto, expertă în știință climatică la Institutul Grantham pentru Schimbări Climatice și Mediu din Regatul  Unit.

Anul acesta s-au observat mai multe recorduri de căldură în toată lumea, cu consecințe devastatoare.

În SUA, statul Texas și întreg sudul au fost lovite de un val de căldură brutal la sfârșitul lunii iunie, cu temperaturi uriașe și umiditate extremă.

Temperaturile uriașe din Mexic au ucis 112 persoane de la începutul lunii martie.

Un val de căldură înfiorător în India a ucis cel puțin 44 de persoane în statul Bihar. De asemenea, China a trecut prin mai multe valuri de căldură, înregistrând un record de zile consecutive extrem de calde – temperatura depășind 35 de grade Celsius pe parcusul unei perioade de șase luni.

Regatul Unit a înregistrat cea mai caldă lună iunie de când au început măsurătorile în 1884, conform serviciului meteorologic național al țării, Met Ofiice. Temperatura medie în această lună a fost de 15,8 grade Celsius, depășind recordul precedent cu 0,9 grade.

Pe măsură ce criza climatică se intensifică, cercetătorii spun clar că valurile de căldură extrem de puternice vor deveni tot mai frecvente și mai severe.

Noul record global de temperatură medie reprezintă un alt semnal de alarmă, a declarat Otto pentru CNN: „Ne arată că trebuie să oprim arderea de combustibili fosili, nu peste zece ani, ci acum. Această zi este doar un număr, dar pentru mulți oameni și pentru multe ecosisteme, ea înseamnă pierderea de viață și de mijloace de trai”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel