Marko Bela: Ţinutul Secuiesc, în continuare, rămâne o problemă
Data publicării:
Autor: ana
WhatsApp
marko
marko

Liderul senatorilor UDMR, Marko Bela, subliniază, în contextul disputei privind steagul secuiesc, că problema etnică, mai ales în acest spațiu european, este "una delicată" ce impune foarte multă prudență și vigilență, notând, totodată, că "Ţinutul Secuiesc rămâne, în continuare, o problemă".

Marko Bela a declarat, vineri, la RFI că "relaţiile celor două ţări în trecut au fost încărcate de o serie de litigii, conflicte istorice, dacă vreţi. Din aceste considerente, cu toţii trebuie să fim foarte atenţi şi foarte responsabili când încercăm să construim un parteneriat cât mai strâns între cele două ţări. Eu afirm că în deceniile trecute, totuşi s-a reuşit acest lucru şi nu avem voie să riscăm o astfel de relaţie prin nişte gesturi pripite şi mai ales prin discuţii, divergenţe prin presă. Există instrumente diplomatice, pentru a negocia, pentru a discuta, pentru a rezolva orice problemă apărută. Aş sublinia că în plus, problema etnică, mai ales în acest spaţiu al Europei este una delicată şi trebuie să fim foarte prudenţi şi foarte vigilenţi".

În astfel de chestiuni, luările de poziții ar trebui să vină pe cale diplomatică, politică, din partea celor două state, nu prin calea presei, a mai susținut liderul UDMR-ist, în opinia căruia lipsa unui dialog permanent între cele două guverne, din ultimii patru-cinci au produs asperitățile relației româno-ungară. "Dacă vreţi, am un proverb românesc foarte bine cunoscut: ochii care nu se văd se uită!", a notat Bela.

Potrivit liderului senatorilorUDMR, "problema nu e în totalitate rezolvată": "Nu afirm că în problema limbii materne, în problema învăţământului în limba maternă, în general, în ceea ce priveşte relaţiile etnice nu am progresat. Am progresat foarte mult. Dar Ţinutul Secuiesc, în continuare, rămâne o problemă", a apreciat Marko Bela.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel