Data publicării:

Marius Șumudică, ofertă amețitoare din Qatar

Autor: Ema Apostu | Categorie: Sport
WhatsApp
sumudica
sumudica

Marius Șumudică a avut o ofertă de 1,8 milioane de euro din Qatar, de la Al Gharafa, însă a refuzat-o pentru a rămâne la turci. 

"Oricine are nevoie de bani, oricărui om îi plac banii. E clar, este o putere din toate punctele de vedere, dar am stat şi m-am gândit foarte bine. E adevărat, am avut o ofertă pentru doi ani de contract de la o echipă mare din Qatar.

Şi atunci, în momentul respectiv, m-am gândit foarte bine, am pus în balanţă tot ceea ce se întampla și am zis: «Ar trebui să plec dintr-un campionat în care în momentul de faţă sunt foarte bine și m-aş duce pentru partea materială practic, fiindcă e greu să faci performanţă în Qatar».

Cred că mai am timp să ajung acolo. E adevărat că din punct de vedere material era un contract de 4-5 ori mai mare decât aici, dar am pus în balanţă şi momentul pe care-l trăiesc la Kayseri, cât sunt de respectat. Mă duceam într-un fotbal nou, nu prea-mi place să iau echipele aşa, la jumătate de drum sau ceva de genul ăsta.

Aici am plecat la un proiect, respect jucătorii pe care i-am adus, era destul de greu. Oferte vor mai veni, dar Turcia este un campionat care îmi place foarte mult", a spus Şumudică pentru TV Digi Sport.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel