Data publicării:

Marius Tucă a gândit o primă pagină istorică. Jurnalul Național, număr de colecție

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Jurnalul Național din 19 ianuarie are o primă pagină istorică. ”Coperta”  este una de top pentru istoria presei românești și consemnează o pagină din istoria României. L-am întrebat pe Victor Ciutacu cine a avut ideea să-i lase pe protestatarii din Piața Universității să scrie prima pagină, care conține doar mesajele strigate sau afișate în timpul manifestațiilor?

”Marius Tucă a avut și ideea cu prima pagină alcătuită din imaginile surprinse în Piață, acum două zile și cea cu mesajele manifestanților. În ședința de sumar a propus să consemnăm mesajele protestatarilor, atât cele strigate, cât și cele de pe pancarte. Fără poze, fără alte intervenții. Am spus imediat că e o idee fabuloasă. Pe zona de grafică, Marius este extrem de inspirat. Și, de la începutul Rebelionului, e foarte implicat. Am stat cot la cot, de duminică, în foc continuu și nu ne oprim. Sâmbătă, Jurnalul Național va scoate o ediție specială, cu o rememorare a acestor zile de foc”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel