Marius Tucă: A fost o execuţie. Varujan Vosganian a vrut să mă vadă condamnat
Marius Tucă a dezvăluit cum a fost obligat de Curtea de Apel să achite daune morale în valoare de 40.000 de euro unui fost ministru.
Marius Tucă a dclarat, luni seara, la Realitatea TV, în emisiunea "Jocuri de putere" că în urma unei decizii a Curții de Apel a fost nevoit să-i plătească 40.000 de euro lui Varujan Vosganian.
Motivul? În 2006, fostul ofiţer al Direcţiei de Informaţii Externe Liviu Turcu a scris, în Jurnalul Naţional, că ministrul a lucrat pentru Securitate. La acea vreme, Tucă era director editorial al Jurnalului.
"A fost un proces banal. Jurnalul Naţional, acum 6-7 ani, a publicat un articol, o dezvăluire a lui Liviu Turcu, fost ofiter în Securitatea română, fugit din România în 1989 şi ajuns în America. În urma articolului, ziarul a fost dat în judecată, eu am fost dat în judecată în calitate de director editorial, editura care edita Jurnalul Naţional în acel moment şi, până la Curtea de Apel, lucrurile pentru noi au mers foarte bine. Mi se pare absurd să fii condamnat doar pentru o opinie, până la urmă.
Citește și: Marius Tucă: Sunt hotărât să fiu din nou în linia întâi
"Vosganian a vrut neapărat să aibă de-a face cu mine, să mă vadă pe mine condamnat, pe mine să mă vadă pus să plătesc. Ce e şi mai ciudat, nici Liviu Turcu nu a fost obligat să plătească, nici editura care edita Jurnalul Naţional, s-a pus sechestru pe bunurile mele", a declarat Marius Tucă.
"După ce am plătit acei bani, domnul Vosganian a ţinut să mai deschidă încă două noi dosare. Deci ne judecăm după această plată a mea, după ce am plătit 40.000 de euro, m-a dat în judecată şi există alte trei dosare în care sunt dat în judecată", a mai declarat Tucă la Realitatea Tv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News