Data publicării:

Marius Striblea, avocat Elena Udrea: Augustin Zegrean (CCR) trebuia să aibă o obligație de rezervă

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea, a declarat, miercuri, la Înalta Curte, unde Elena Udrea va afla dacă va fi arestată preventiv în dosarul "Gala Bute", că președintele CCR, Augustin Zegrean, ar fi trebuit să aibă o obligație de rezervă în ceea ce privește votul din Camera Deputaților în cazul Elenei Udrea. 

Alegeri parlamentare 2024

Marius Striblea l-a contrazis pe Augustin Zegrean înainte de începerea şedinţei de la ÎCCJ în care se judecă solicitarea DNA de arestare a clientei sale.

"Am ieşit public ieri şi am afirmat că votul Camerei nu poate fi în conformitate cu legea, pentru că a fost o majoritate simplă, nu o majoritate calificată, aşa cum prevedere articolul 24 (4) din Legea 96/2006. Şeful CCR, în opinia mea, ar fi trebuit să aibă obligaţia de rezervă în acest caz. Am aflat că trebuie să cercetăm regulamentul Camerei şi Constituţia. Am adus aici ca să vedem cu toţii că hotărârea prin care Parlamentul a încuviinţat arestarea este dată în temeiul altor articole de lege şi din Constituţie (altele decât cele invocate de şeful CCR - n.r.). Textul Legii 96/2006 nu a fost invalidat de CCR până acum. Am semnalat acest aspect ca să vedeţi că în cazul deputatului Udrea s-a trecut peste lege. Într-adevăr, există o contradicţie între legea invocată de noi şi Constituţie, dar până nu există o decizie de neconstituţionalitate ese valabilă", a declarat avocatul Elenei Udrea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel