Data actualizării:
Data publicării:

Marius Pașcan (PMP): Ministrul Agriculturii este un stand-up tragedy. Când apare, te umflă plânsul. E cel mult la nivelul unui președinte de CAP

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: DC NEWS
Foto: DC NEWS

Prim-vicepreședintele PMP, Marius Pașcan, a vorbit în exclusivitate la DC News despre eșecurile României în agricultură.

„Nu numai că politicienii noștri când ajung la guvernare nu se țin de cuvânt, dar ei, la rândul lor, sunt priviți oarecum într-un mod derizoriu la nivelul reprezentării României în Uniunea Europeană. România nu a fost niciodată atât de jos și căzută și călcată în picioare cum este astăzi la nivel internațional.

Noi am avut întotdeauna politicieni care spuneau că suntem priviți cu respect, că avem un rol important în Uniunea Europeană, că suntem o țară care ajunge să se ridice la nivelul țărilor dezvoltate. Și iată, noi nu intrăm în Schengen, noi avem cele mai mici subvenții la agricultură, suntem pe ultimul loc la compensațiile acordate de UE pentru agricultori. Ne spune președintele că nu înțelege. Ne spune premierul, siderat și mirat, că am ajuns să importăm 70% din produsele alimentare”, a transmis el pentru DC News.

Reacționăm întotdeauna după ce faptul e împlinit

„Eu nu aștept mirări de la cei care conduc această țară. Eu aștept să vină și să spună ce este de făcut, cum consolidăm clasa de mijloc românească, cum stabilizăm agricultura, economia. Președintele țării, vorbind de compensațiile pe agricultură, ne spune că nu înțelege mecanismul și calculul. Păi noi tot după reacționăm, dar în calitate de reprezentanți ai românilor ar trebui să acționăm atunci când este cazul.

În momentul acesta, ministrul Agriculturii este un stand-up tragedy. Acest om, de câte ori apare, te umflă plânsul. Este un om cu viziune și mentalitate comunistoide. Este cel mult la nivelul unui președinte de CAP, mai citit puțin. Dar în afară de a transmite elucubrații în spațiul public, iată ce pățim. Spune și Comisia Europeană că s-au stabilit compensațiile doar pe baza datelor transmise. Păi acesta este nivelul!”, a conchis liderul din Partidul Mișcarea Populară.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel