![Inquam Photos / Octav Ganea Inquam Photos / Octav Ganea](https://media.dcnews.ro/image/202305/w670/marius-nistor_08004900.jpg)
Marius Nistor i-a ascultat pe invitații care au intervenit telefonic și care și-au arătat susținerea față de greva profesorilor. Cuvintele acestora l-au emoționat pe președintele Federației Sindicatelor din Educație.
„I-am ascultat pe invitații dumneavoastră care au intervenit telefonic. Pe de o parte, vă spun sincer, plâng de fericire că avem astfel de copii care au știut să fie alături de noi și să ne înțeleagă.
Pe de altă parte, plâng de furie pentru că atâta dispreț, la adresa corpului profesoral, nu am întâlnit niciodată, iar acești politicieni continuă să ne ignore și să nu înțeleagă ce se întâmplă. Îmi cer scuze, dar există o limită în toate.
Într-o parte îi vedeți pe cei modești, chiar dacă își strigă frustrările și nemulțumirile în stradă, iar în partea cealaltă vedem această clasă politică arogantă care în continuare vine și aruncă firimituri. Nu se mai poate așa ceva!
Vrem România educată, vrem o țară modernă, vrem să ne ținem copiii acasă. Vor pleca mulți. Ca dascăli, ne facem datoria! Este o meserie de vocație, dar până când?
Poate acesta este momentul acela cheie în care înțelegem cu toții că dacă vrem ceva bun pentru copiii noștri, pentru țara aceasta, facem tot ceea ce trebuie pentru sistemul de educație. Avem problemele noastre, le recunosc, ele pot fi rezolvate, dar nu cu un astfel de tratament, nu cu jigniri, nu cu acuzații permanente la adresa celor care au ales această meserie.”, a spus Marius Nistor la Antena3 CNN.
VEZI ȘI: Sindicaliștii, precizări legate de grevă după negocieri
Sindicatele din Educaţie au cerut o creştere a veniturilor cu 25% şi un act normativ prin care să fie stipulat ca şi garanţie că salariul debutantului va fi echivalentul salariului mediu brut pe economie, a anunţat, joi, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Nistor, conform Agerpres.
"Astăzi le-am înaintat poziţia noastră foarte clară: o creştere a veniturilor cu 25%. Sunt liberi să-şi facă toate calculele necesare şi, bineînţeles, actul normativ prin care să fie stipulat ca şi garanţie că salariul debutantului va fi echivalentul salariului mediu brut pe economie şi va fi luat în calcul pe viitoarea lege unitară de salarizare. Noi am făcut în momentul de faţă o prezentare a poziţiei noastre mai departe. Rămâne să analizeze şi să vină cu un răspuns", a precizat Nistor, la finalul unei noi runde de dialog iniţiată de Guvern.
El a precizat că pentru debutant trebuie să fie o majorare care să fie acceptabilă până la sfârşitul lunii decembrie, deoarece de la 1 ianuarie ar trebui să intre în vigoare noua lege unitară de salarizare.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, a arătat, la rândul său, că sindicaliştii vor această creştere a veniturilor cu 25% pentru salariaţii din sistemul de învăţământ, dar şi o "garanţie fermă" că în noua lege a salarizării debutatul va pleca de la salariul mediu brut pe economie şi grila se va construi ţinând cont de tot ceea ce înseamnă grade didactice, vechime, etc. ... Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știrea zilei e despre Carmen Brumă. Nimeni din presă n-a scris despre asta!
- Noi informații despre problemele navei spațiale Starliner. Ce au descoperit inginerii
- Diferența dintre Ambulanță și SMURD. Când și unde intervine fiecare. Raed Arafat, explicații din sistem/ VIDEO
- Motivul crimei de la Brăila. Ipotezele luate în calcul de anchetatori
- BANCUL ZILEI: Între vecini, la Vaslui
- Ciolacu, replică pentru Geoană: E de noaptea minții! / video
- Victorie de etapă pentru investitorul Alin Bucur. Plaja Caelia a primit „undă verde“ de la Tribunalul Constanța
- „Cazul Lasconi” se repetă în familia lui Elon Musk. Miliardarul se laudă că a dezmoștenit-o pe fiica lui trans și a declarat-o moartă. Aceasta a ripostat în presă
- Reacția unui profesor după ce un coleg a venit în fustă: Să încercăm să înțelegem de ce e supărată lumea pentru cum se îmbracă Nae la facultate
- Continuă coaliția PSD - PNL după alegeri? Alina Gorghiu: Sper să nu se supere nimeni că îndrăznesc să am această opinie / video