Data publicării:

Marius Manole, gestul care va emoţiona până la lacrimi

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Marius Manole plimbă câinii paraplegici de la Speranța.

Joi, 4 octombrie, de la ora 14.00, reprezentanții Adăpostului de Câini Speranța și actorul Marius Manole vă dau întâlnire în Parcul Izvor, pentru a-i plimba împreună pe câinii cu două picioare și două roți de la Speranța. Este marcată astfel Ziua Internațională a Animalelor, dar și aniversarea lui Marius Manole, care, cu această ocazie, a anunțat că-și donează ziua de naștere câinilor din adăpost. Cei care doresc să doneze pentru reconstrucția unui tronson al adăpostului o pot face pe pagina de donații a lui Marius Manole.

„Pentru că este și un vechi și inimos susținător al drepturilor animalelor, Marius Manole și-a făcut timp, între două repetiții și un spectacol, să-și petreacă o bună parte din ziua de joi alături de Tinu, Mica și Flori, trei dintre câinii paraplegici ai Adăpostului Speranța. Cei trei nu vor fi doar reprezentanții celorlalți câini cu dizabilități ai noștri, ci „vocile" tuturor celor peste 600 de câini găzduiți în prezent de Adăpostul Speranța. Joi vom avea ocazia să ne jucăm și să alergăm alături de cei trei și de roțile lor. Vom putea vorbi despre problemele animalelor din adăposturi și despre eforturile depuse pentru a le oferi toate condițiile necesare unei vieți bune, departe de pericolele străzii”, se precizează într-un comunicat remis marți, 2 octombrie.

Poate deloc întâmplător, spectacolul de teatru cu care Marius Manole își va încânta publicul în seara aceleiași zile, 4 octombrie, este „Demnitate". Pentru că demnitate este cuvântul care ar trebui să definească relația dintre oameni și animale, pentru că demnitatea ar trebui să fie constanta din viața unui câine și, mai ales, a unui câine cu probleme și nevoi speciale, cum sunt câinii cu paralizie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel