Data publicării:

Mario Goetze (Dortmund) va juca în Cupa Germaniei, în pofida fracturii de la antebraţ

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Mijlocaşul Mario Goetze, de la Borussia Dortmund, va juca în meciul de miercuri cu Borussia Moenchengladbach, programat în turul al doilea al Cupei Germaniei la fotbal, deşi are o fractură la antebraţ, relatează DPA.

Staff-ul medical al vicecampioanei a confirmat marţi că jucătorul suferă de o fractură la antebraţ şi de o luxaţie la încheietură, în urma meciului disputat sâmbătă cu Schalke 04 (0-0), în campionat.

În pofida acestor probleme, campionul mondial din 2014 va intra pe teren în meciul cu Gladbach din Cupa Germaniei, a anunţat Borussia Dortmund. Moenchengladbach este lider în Bundesliga după nouă etape, cu un punct avans faţă de Bayern Munchen. Dortmund ocupă locul 5 la 3 puncte de lider. AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel