• Marina Almășan, RĂZBOI total cu TVR. ATAC la Mircea Radu
Marina Almășan a răspuns după atacul TVR-ului la adresa sa.
”Constat, odată în plus, că, iată, “cea mai bună apărare e atacul”. În loc să-și rezolve problemele uriașe din propria ogradă, Direcția Comunicare din TVR alege să mă atace din nou, deși nu sunt decât un terț, în raport cu Notificarea MediaSind trimisă ieri Conducerii TVR și prin care se solicita încetarea hărțuirii mele. De fapt, după cum bine se poate constata, Comunicatul TVR nu este decât o nouă dovadă a acestei hărțuiri.
“Angajata Marina Almășan” - cum sunt numită peiorativ de cel care mi-a fost, la un moment dat, subordonat în echipă - este, în realitate, un producător cu 30 de ani vechime în TVR și care, acumulând , în ultima vreme, nenumărate nemulțumiri vis-a-vis de neregulile interne și declinul instituției, și-a permis să-și exprime public opinia, după ce presa a semnalat presupusul “fals în declarații”pe care l-ar fi făcut Mircea Radu, director de Comunicare și fostul meu coprezentator.
Opinia mea a generat revolta furibundă a celor vizați, care au sărit să mă acuze că “am nesocotit prevederile regulamentului intern privind comunicarea publica a angajaților, ceea ce arată o preocupare excesiva pentru sine în detrimentul organizației...”. Comunicatul integral aici.
Nu e nevoie de prea multe cunoștințe juridice, pentru a realiza că TVR se face vinovată de un lucru extrem de grav , care în justiție se numește “antepronunțare!” Cine anume a decis “culpa mea”, fără a face nicio cercetare, singura în măsura să se pronunțe în astfel de situații fiind, potrivit acelorași regulamente interne, Comisia de Etica Și Arbitraj, comisie care nu a formulat încă niciun punct de vedere în acest sens? Și de când libera exprimare - drept fundamental constituțional, INVIOLABIL! , prevazut de art 30 Constitutia Romaniei, principalul drept al unui jurnalist într-un stat de drept și, în plus, drept fundamental al Declarației Universale a Drepturilor Omului - este considerată a fi o “abatere”?!? Nu uitați, ne referim la o instituție de presă finanțată din bani publici, ceea ce presupune o transparență maximă a activitații sale.
Prin opinia mea personală nu am facut decât să mă îngrijorez de neregulile grave din Televiziunea in care lucrez de 30 de ani. În baza cărei logici acest lucru este calificat drept o “preocupare excesivă pentru propria persoana”?!?
Mi se reamintește apoi, în batjocură, care este “preocuparea principală a unui producător” (un fel de: “ciocu’mic!” ) de parcă libera exprimare ar fi preocuparea exclusivă al unei conduceri, nu si a unui “angajat”. Poate, dar intr-un stat nedemocratic.
Apoi...oare EU sunt aceea care “am generat scandaluri publice?!?” Să nu uităm că “scandalul public” de care vorbește directorul de comunicare Mircea Radu a fost declanșat de el însuși, prin posibilul său fals în declarații, semnalat de presă și prin divulgarea, tot de catre aceasta, a sumelor - halucinante, în opinia angajaților TVR - încasate de același Mircea Radu, fost membru al echipei mele. Acestea au generat scandalul și nicidecum opinia pe care mi-am exprimat-o ulterior, în mod liber, ca jurnalist și cetățean european! Dar iată că, pentru conducerea actuală a TVR, dreptul la opinie și libertatea de exprimare - drepturi fundamentale intr-un stat de drept - sunt considerate generatoare de scandaluri publice.
Sunt profund dezamăgită de situația din ce în ce mai dramatică, în care se află Televiziunea Publică, reflectată chiar și în această manieră de a-și trata profesioniștii și îmi exprim speranța că această stare de netolerat nu va mai dura multă vreme”, a transmis Marina Almășan pentru DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News