Mariana Nicolesco avea mister, frumuseţe şi dramatism. Viaţa acestei “Prima Donna Assoluta”, “Signora del Belcanto”, “Diva Divina” era ca şi cea a eroinelor sale din operă. Ştia să dăruiască, să lupte, să nu se lase doborâtă, să renască asemenea Păsării Phoenix, să strălucească pe marile scene, să iubească. Scena, ca un destin, i-a orânduit întâmplările existenţei. A lansat pe orbita internaţională, cizelând-o, o tânără gardă de cântăreţi care continuă să cucerească scenele lumii.

Reluăm un interviu pe care Mariana Nicolesco l-a acordat pentru DC News:

Relaţia Maeştri-Discipoli e cheia împlinilor în arta cântului

Într-adevăr, în nicio altă artă această relaţie, Maeştri-Discipoli, nu este atât de importantă ca în arta cântului, pentru că niciodată niciun manual nu ne va putea învăţa ceea ce deprindem în prezenţa unui depozitar al tradiţiilor, a unei fiinţe care, în empatie cu noi, ne face să trăim experienţa vie a adevărului, a expresiei, transmiţându-ne şi secretele tehnicii vocale.

Maestra mea de Canto la Conservatorul Santa Cecilia, la Roma, Jolanda Magnoni, mi-a stat alături din clipa în care ne-am întâlnit şi până la sfârşitul vieţii sale: încrederea ei în mine a fost totală, la fel ca încrederea mea în tot ce mă învăţa.

Venisem la Roma ca mezzosoprană, dar ea a intuit că dispuneam de un registru şi de posibilitatea de-a ne îndrepta treptat-treptat spre edificiul, rar pe lume, de soprano drammatico di agilità, şi spre un repertoriu în care m-am desfăşurat apoi cu atâta fericire. Eram de mult pe scenele lumii şi-i telefonam la Roma de la Tokio, de la München, de la Rio, de la Milano, de la New York, de la Barcelona, consultându-mă cu ea asupra cutărui sau cutărui pasaj dintr-o operă sau alta.

Aţi transferat toată această fabuloasă experienţă pe tărâmul Darclée, pe care l-aţi inventat pur şi simplu în 1995...

Eram conştientă de declinul artei cântului pe scenele internaţionale, asistam la uzurparea calităţii de spectacol de operă - în care vocea şi cântul sunt flacără sacră - în favoarea unor aberaţii regizorale, accentuate de atunci încoace: dispreţul faţă de librete, de partiturile muzicale, gustul scandalului cu orice preţ.

Eram sensibilă în acelaşi timp la rugăminţile multor tineri artişti de a-i îndruma, de a le sta aproape în vocaţia lor de a servi muzica şi splendorile ei.

Iar simbolul Darclée era din prima clipă un element extraordinar: ea fusese prima soprană a lumii timp de 25 de ani, e aceea pentru care au fost compuse multe opere, dintre care trei sunt şi azi în repertoriul universal: La Wally de Catalani, Iris de Mascagni, Tosca de Puccini. Şi apoi splendidul teatru în care Darclée debutase la Brăila în 1881 era el însuşi un reper excepţional.

În acest context s-au născut şi s-au ridicat pe culmi manifestările Darclée, definite astfel de Directorul General al celebrului Festival de la Salzburg, Josef Hussek: «Nu cunosc niciun alt concurs de canto care să se plaseze în toate momentele şi manifestările sale la un nivel atât de înalt ca acela dedicat memoriei Haricleei Darclée. Această manifestare e mai mult decât un concurs de canto obişnuit, este totdeodată competiţie, Master Class şi adevărat festival al muzicii. Iată ce o face incomparabilă şi unică».

Nenumărate sunt mărturiile succeselor noastre, recunoscute la nivel mondial prin Înaltul Patronaj UNESCO ce ne-a fost acordat şi prin titlul ce mi-a fost conferit, de Artist UNESCO pentru Pace, acţiunea mea şi credo-ul meu că nimic nu-i poate apropia pe oameni mai mult decât cântul fiind împărtăşite de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

Cultul vocii, al cântului de înalt nivel, al performanţei excepţionale, aşa cum le înţeleg, sunt în contextul actual instanţe de recurs salvatoare, după cum mi-o spun zeci şi zeci de tinere talente din lumea întreagă care vin spre mine.

Mulţi artişti români şi străini şi-au făcut armele mai întâi la Brăila înainte de-a se afirma pe scenele naţionale şi internaţionale. Francesco Meli, tenor italian care a inaugurat stagiunea lirică a Teatrului alla Scala din Milano în decembrie trecut, a urcat pe scenă pentru prima oară la Brăila. Luca Pisaroni, bas italian aclamat în lumea întreagă, la fel. Asta pentru a ne referi numai la artişti din patria însăşi a cântului.

Iar despre artiştii români care au trăit această mare experienţă, vă pot spune că nu mai puţin decât trei dintre Laureaţii Concursului Darclée au câştigat Concursul Operalia patronat de Placido Domingo: soprana Adela Zaharia zilele trecute, tenorul Ioan Hotea acum doi ani, în timp ce tenorul Ştefan Pop s-a impus la una dintre ediţiile anterioare.

Cât despre Concursul Internaţional de Canto al Chinei din 2014, acesta a fost câştigat, din 430 de concurenţi, de tenorul român Adrian Dumitru, laureat al Premiului I, şi de mezzosoprana Emanuela Pascu, laureata Premiului II, ambiipregătiți în contextul Darclée.

Eu însă le spun tuturor că, dincolo de aceste premii, fundamentală e modestia în faţa creaţiei, truda pentru autodepăşire şi ideea de perfecţiune în artă, de perfecţiune prin artă.

Vedeți aici articolul original și interviul integral.

Pentru mine muzica este o permanentă sursă de energie, de frumuseţe, de împlinire, iar cântul, artă sacră prin excelenţă, este, în formele sale cele mai înalte, expresia cea mai adevărată, mai sublimă a relaţiei noastre cu Creatorul. E sublim momentul în care artist şi public se regăsesc într-o divină comuniune. 

Sancitatea Sa Papa mi-a oferit Colierul de perle rezervat de obicei Reginelor catolice şi ne-am reîntâlnit cu bucurie, de mai multe ori, la vizita sa de neuitat în ţara noastră.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News