Marian Olteanu, detalii din culisele serialului ”Clanul”, care va începe din toamnă. Ipostază nouă
Marian Olteanu, unul dintre personajele principale din ”Clanul” a vorbit, în exclusivitate pentru Spectacola, despre noul serial de pe Pro TV, care va începe din toamnă.
Marian Olteanu, actorul cunoscut din serialul ”Sacrificiul”, de pe Antena 1, revine pe micile ecrane din toamnă, într-o nouă producție realizată, de data aceasta, de Pro TV. Tânărul a primit unul dintre rolurile principale din serialul ”Clanul” și, chiar dacă la început nu știa exact ce i se pregătește, a fost foarte surprins să afle că face parte din distribuția principală. În exclusivitate pentru Spectacola, Marian Olteanu ne-a povestit despre cum a ajuns să dea castingul pentru a-l interpreta pe David din ”Clanul”, dar și în ce ipostază îl va pune noul personaj.
„Am fost invitat la casting pentru acest rol de către Domnica Cârciumaru, casting care pentru mine s-a desfășurat în trei etape, ultima fiind definitorie. Trebuie să recunosc că în timpul casting-ului, eu nu știam detalii legate de personaj sau despre serial, prin urmare a fost o mare surpriză să aflu că David e unul dintre personajele principale ale serialului. Am fost speriat la început, dar încetul cu încetul, a început să-mi placă și abia după o lună de la începerea filmărilor, am început să mă bucur cu adevărat de lucrul la acest personaj.”, a declarat Marian Olteanu în exclusivitate pentru Spectacola.
Publicul îl va vedea pe Marian Olteanu într-o ipostază nouă. Continuarea materialului, AICI!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News