Data publicării:

Godină: Cea mai grea misiune din Poliție. Nu doresc nimănui să treacă prin asta

Autor: Valentina Miu | Categorie: Mallcast
WhatsApp
Captură foto: YouTube Acasă la Măruță
Captură foto: YouTube Acasă la Măruță

Marian Godină, polițistul vedetă pe rețelele de socializare, a fost invitat la podcastul „Acasă la Măruță”, unde a vorbit despre scuzele pe care le au șoferii atunci când sunt opriți în trafic, iar polițiștii sunt nevoiți să le suspende carnetul de canducere.

„Când eram la Poliția Rutieră toți încercau să mă convingă să nu le iau carnetul. Scuzele erau: «Nu o să se mai întâmple», «E prima dată», «Nu am nicio abatere» - pe asta toți o spuneau, «Puteți să verificați că nu am nicio abatere»”, a spus Marian Godină.

Cătălin Măruță a confirmat cele spune de Marian Godină, pentru că, spune el, avea același replici atunci când era oprit în trafic de polițiști.

„Fix vorbele astea le aveam și eu”, a replicat Cătălin Măruță.

„Dacă eu te cred pe cuvânt că e prima abatere, iar tu pleci mai departe, la fel o să spui și data viitoare următorului coleg că e prima abatere, că nu mai ai nicio abatere”, a adăugat Marian Godină.

Marian Godină a vorbit și despre cele mai grele misiuni prin care a fost nevoit să treacă la Poliția Rutieră.

„Cele mai grele misiuni de la Poliția Rutieră erau cele cu accidente în care erau implicați copii și momentul cel mai greu era când anunțam familiile. Nu doresc nimănui să treacă prin asta. Din păcate nu există o pregătire pe care o faci înainte pentru asta. De multe ori se întâmpla ca la spital să se afle despre decesul cuiva, iar acolo să vină și familia. Chiar și medicii ne rugau pe noi să anunțăm, că era mai degrabă atribuția noastră. Dar aș fi preferat, totuși, ca un medic cu o pregătire să fie cel care dă vestea”, a precizat Marian Godină.

 

Youtube video image

VEZI ȘI: Godină, după ce a fost amendat: Colegul m-a recunoscut, dar mi-a zis că nu are ce sa facă. Nu putea șterge de pe radar

Marian Godină, polițistul vedetă pe rețelele de socializare, a fost invitat la podcastul „Acasă la Măruță”, unde a povestit despre momentul în care i-a fost luat carnetul de conducere.

„Mi-a fost luat carnetul din cauza vitezei, acum trei sau patru ani în județul Covasna. Veneam din Republica Moldova. Stăteam de vorbă cu Georgiana (n.r. soția) și eram supărat. Fusesem în Chișinău să-mi cumpăr niște haine de la un magazin, nu le-am mai cumpărat că nu m-am îndurat pentru că erau prea scumpe. Cert este că banii ăia au ajuns până la urmă în altă parte, la amendă. Acum nu vreau să găsesc scuze, că eu sunt sătul de scuzele șoferilor, dar chiar nu era cazul de localitate acolo (n.r. limita de viteză) pentru că nu erau case. Nu am comentat nimic, am fost resemnat total, am plătit pe loc”, a povestit Marian Godină la podcastul „Acasă la Măruță”.

Citește continuarea pe: https://www.dcnews.ro/marian-godina_916684.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel