Marian Godină spune că a fost apostrofat de o persoană care căuta prin gunoaie și care i-a sfătuit să meargă la muncă.
"Am mai fost la unele proteste, tot din convingere, și am stat acasă când au avut loc altele, tot din convingere.
Ce am observat și mi se pare paradoxal la protestele care au loc în perioada asta este că la ele participă cu preponderență oameni care duc un trai cât de cât decent, iar unii din criticii lor cei mai acerbi sunt cei care abia își duc zilele din cauza sărăciei.
Mi s-a confirmat asta și alaltăieri seară, atunci când a trecut pe lângă masa de protestatari un bărbat îmbrăcat ca de la ghenă, cu o plasă de rafie jerpelită într-o mână și cu un bidon gol în care sigur nu fusese apă minerală, în cealaltă mână. Fără să se oprească, s-a uitat spre grup și a ținut să precizeze: "Mergeți, bă, la muncă și lăsați prostiile, sunteți nemunciți, d-aia umblați pe străzi."
Mi-a plăcut mult că nimeni nu a considerat necesar a-i da o replică, fapt ce denotă că acolo erau oameni cu un anumit nivel de inteligență, nu niște dobitoci care ar fi cășunat pe sărmanul om să-i încarce niște pumni pentru a-i schimba ideile.
Mi-a rămas scena asta în minte, gândindu-mă că masa aia de oameni stătea în frig pentru ca alții să nu mai îmbătrânească exact ca acel om complet plafonat, mulțumit că are unde să plece dimineața cu ceva merinde într-o gamelă de aluminiu, resemnat cu gândul că unii au bani mulți pentru că fură, ba chiar considerând că unii au dreptul ăsta de a fura, dar recunoscător că își poate duce și el traiul de pe o zi pe alta, cu plasa de rafie jerpelită într-o mână și cu "apa minerală" în cealaltă(...)" a scris Marian Godină pe contul său de socializare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european