Data publicării:

Marian Godină, anunț: Dacă voi fi zburat din Poliție...

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Marian Godină are de-a face cu noi "valuri de critici".

"Încă de la început am anticipat că îmi va fi greu. Că va trebui să fac față unor valuri de critici și că îmi voi face o mulțime de "prieteni" noi. La un lucru însă nu m-am așteptat: ca mulți "prieteni" și critici să fie tocmai din rândurile polițiștilor și colegilor din același minister. Am observat de când postam texte din cartea "Flash-uri din sens opus" că cele mai urâte comentarii veneau din partea unor polițiști.

Am devenit imun la ele, dar nu am putut să nu mă întreb...

Bârfe auzite din partea colegilor, pe la colțuri, de genul "mare rahat a făcut, a scris și el o carte", "s-a apucat el să scrie o carte, păi dacă mă apucam eu să scriu...el era la pitici", "s-a găsit el să se dea deștept, toți am putea să scriem, dar noi ne vedem de treaba noastră, nu facem pe vedetele", "mai bine și-ar vedea de treaba lui și ar sta în banca lui" etc nu îmi sunt străine și am devenit imun la ele, dar nu am putut să nu mă întreb care e explicația pentru aceste răutăți venite exact din partea acelora care beneficiază de multe lucruri de pe urma mea, începând cu percepția publică asupra polițiștilor, pe care consider că am schimbat-o destul de mult și cu multe alte lucruri pe care nu le expun aici pentru a nu mă lăuda singur, dar care cu siguranță au fost resimțite de ei.

Dacă voi fi doborât, nu voi fi doborât de șefii din Poliția Română

Până la urmă, dacă voi fi doborât, nu voi fi doborât de șefii din Poliția Română, ci tocmai de colegii de pe același palier cu mine. Cei care sunt veșnic nemulțumiți de neajunsurile din Poliție, dar care atunci când sunt ridicați în picioare la vreo ședință și întrebați dacă au ceva de comentat spun cu tărie: nu, șefu', totul e în regulă. Din păcate e plin de d-ăștia. Viteji pe la spate, care nu s-ar împotrivi în veci în fața vreunui șef pentru că nu au curaj, dar pe care îi deranjează Godină că prea "și-a luat avânt".

Am semnale că se încearcă

Îi anunț că dacă voi fi "zburat" din Poliție, așa cum am semnale că se încearcă de când s-a produs o schimbare la vârf (trebuie și oamenii ăia să arate că au meritat să primească funcția) îmi voi putea câștiga existența atâta timp cât voi fi sănătos și apt de muncă. În schimb, "zborul" ăsta al meu va avea o însemnătate mai mare, dincolo de o simplă știre că "Godină a fost dat afară". Asta va fi un semnal puternic că dacă îți permiți să ridici capul, zbori. Ce e acum lașitatea în rândurile noastre, dar ce va fi după ce voi fi dat exemplu drept cel care a deschis gura și a fost exclus? Va mai avea curaj vreunul să deschidă gura vreodată?

Obedienți, dragi colegi, obedienți dacă vreți să vă meargă bine, ăsta va fi semnalul dat și momentul în care libertatea de exprimare, oricum mult limitată în rândurile noastre, va muri", a scris Marian Godină pe Facebook.

[citeste si] 

Notă: Intertitlurile aparțin redacției

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel