Data publicării:

Maria Schutz, managerul care a falimentat serele Codlea și Oradea, condamnată la 10 ani de închisoare

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Maria Schutz, fostul manager al serelor Oradea şi Codlea, a fost condamnată de Tribunalul Bihor la 10 ani de închisoare cu executare pentru o fraudă de 13 milioane de euro. În acelaşi dosar au mai fost condamnate încă două persoane. Sentinţa nu este, însă, definitivă, iar faptele se prescriu în noiembrie, potrivit digi24.

Verdictul final în cazul Mariei Schutz şi al celorlalte două persoane condamnate în acelaşi dosar va fi dat de judecătorii de la Curtea de Apel Oradea. Aici urmează să se judece, din nou, dosarul, după ce magistraţii au invocat vicii de procedură comise de colegii lor de la Tribunalul Bihor.

Chiar şi dacă vor scăpa de închisoare, cei care sunt acuzați că au falimentat serele bihorene vor fi obligaţi să plătească pagubele provocate, care se ridică la 13 milioane de euro.

În primă instanţă, Maria Schutz a fost condamnată de Tribunalul Bihor la 12 ani de detenţie.

Maria Schutz a fost trimisă în judecată în ianuarie 2008 de procurorii DNA pentru trei infracţiuni de înşelăciune şi două de bancrută frauduloasă, în formă continuată.

Maria Schutz, în stenogramele  cu Mircea Geoană

Numele Mariei Schutz şi al lui Mircea Geoană sunt menţionate în stenogramele interceptărilor convorbirilor dintre Cătălin Voicu şi Alexandru Mazăre, în legătură cu intermedierea unei întâlniri între Voicu şi Schutz.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel