Data publicării:

Maria Magdalena Grigore: România va fi mereu un susţinător şi un promotor al libertăţii religioase, al toleranţei

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Politica
WhatsApp

Secretarul de stat Maria Magdalena Grigore a subliniat joi, la conferinţa ministerială dedicată promovării libertăţii religioase organizată de Departamentul de Stat al SUA, faptul că România va fi mereu un susţinător şi un promotor al libertăţii religioase, precum şi al spiritului de toleranţă, informează MAE.

Potrivit unui comunicat transmis de MAE, secretarul de stat pentru relaţii interinstituţionale, politici de dezvoltare şi umanitare, Maria Magdalena Grigore, a participat joi, la Washington, la cea de a doua ediţie a reuniunii "Ministerial to Advance Religious Freedom", organizată de Departamentul de Stat al SUA. Conferinţa a reunit peste 100 de miniştri de externe şi înalţi funcţionari guvernamentali din toate regiunile lumii. Participanţii au discutat despre provocările actuale ale libertăţii religioase şi au analizat şi identificat modalităţi concrete de combatere a persecuţiei religioase.

Reuniunea ministerială, găzduită de secretarul de stat Mike Pompeo, este cel mai mare eveniment de acest fel din lume.

Ministeriala s-a bucurat şi de prezenţa vicepreşedintelui american Mike Pence. Acesta a reafirmat angajamentele internaţionale de a promova libertatea religioasă şi s-a concentrat asupra rezultatelor concrete care produc schimbări durabile şi pozitive.

În cadrul conferinţei, secretarul de stat Maria Magdalena Grigore a subliniat faptul că România va fi mereu un susţinător şi promotor al libertăţii religioase, precum şi al spiritului de toleranţă.

"Credem că diversitatea etnică şi religioasă sunt surse de dezvoltare, care îmbogăţesc orice cultură sau societate. Recenta vizită a Papei Francisc în România a confirmat armonia interconfesională din ţara noastră. A fost o oportunitate pentru noi să arătăm relaţia solidă dintre stat şi cultele religioase. Am demonstrat că suntem capabili să susţinem un dialog constructiv interreligios. Libertatea religioasă este un drept fundamental. Avem obligaţia morală de a apăra acest drept, de a-i proteja pe cei care nu se pot bucura de el şi de a susţine eforturile care au ca scop promovarea libertăţii religioase", a afirmat Maria Magdalena Grigore, conform comunicatului.

Totodată, oficialul român a declarat că "educaţia are rolul cel mai important în dezvoltarea rezilienţei societăţii faţă de intoleranţa religioasă".

Participanţii au discutat şi despre Fondul Internaţional pentru Libertate Religioasă, înfiinţat la ministeriala de anul trecut, care oferă acum asistenţă de urgenţă victimelor discriminării şi abuzului religios în întreaga lume. De asemenea, după apelul de anul trecut al secretarului de stat Mike Pompeo, guvernele partenere au găzduit conferinţe regionale dedicate acestui subiect.

Cu prilejul acestui eveniment, ambasadorul SUA pe lângă Sfântul Scaun, Callista L. Gingrich, a anunţat că, în luna octombrie a acestui an, ca rezultat direct al acestei ministeriale, Statele Unite şi Sfântul Scaun vor găzdui un simpozion la Roma, ce va avea ca temă protejarea libertăţii religioase.

România s-a asociat la două dintre declaraţiile conferinţei. Prima se referă la respectul pentru religie şi credinţă, iar a doua la protecţia lăcaşurilor de rugăciune, menţionează MAE.

Anul trecut, în perioada 24-26 iulie, Departamentul de Stat al SUA a invitat reprezentanţii a 80 de guverne, peste 175 de reprezentanţi ai societăţii civile şi peste 100 de lideri religioşi să participe la prima ministerială dedicată libertăţii religioase.

La finalul reuniunii din 2018, secretarul de stat Mike Pompeo a lansat Declaraţia şi Planul de acţiune de la Potomac, care reflectă importanţa promovării libertăţii religioase ca drept universal al omului. Planul de acţiune de la Potomac oferă foaia de parcurs pentru atingerea acestui obiectiv, se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel