Data publicării:

Maria Grapini, răspuns de la Florian Bodog: A evitat să-și asume

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp

Maria Grapini a dus o luptă, în 2017, pentru drepturile pacienților români. Umanista i-a scris, în decembrie, ministrului Sănătății, al cărui răspuns a venit în debutul acestui an.

"I-am cerut ministrului Sănătății să spună clar de ce mai menținem taxa pe medicamente, cea care creează criza, și ce are de gând să facă! Am avut întâlniri, în PE, cu Asociația Europeană pentru Medicamente Generice, unde s-a discutat despre taxa Clawback și s-a afirmat că ea poate fi desființată, dacă se ia o astfel de hotărâre națională, în statele membre, am primit și primesc, frecvent, scrisori și petiții din partea familiilor bolnavilor aflați în plină condamnare la moarte, situația este disperată și cere o reacție imediată!

Ce-mi răspunde ministerul? Că sectorul farmaceutic este vital pentru sănătatea cetățenilor români și că există o procedură legislativă în lucru...În plus, pe cele trei pagini transmise, mi se prezintă o situație a sectorului farmaceutic din UE și paragrafe din legislația europeană, adică tot ceea ce un europarlamentar implicat și responsabil cunoaște! În asta constă răspunsul.

Sunt total nemulțumită pentru că nu a răspuns concret la întrebările adresate, dar mai ales pentru că a evitat să-și asume măsuri concrete pentru stoparea crizei. Cetățenii români sunt, în continuare, condamnați la moarte, din nerespectarea prevederilor constituționale!", a declarat, de la Timișoara, umanista Maria Grapini.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel