Era duminică seara. Mă întorceam de la Gara de Nord spre casă şi am luat-o pe jos. Mergeam destul de repede pentru că mă grăbeam şi era târziu. În acel moment, trecând pe lângă un bătrânel care îşi plimba câinele, l-am auzit întrebându-mă:

– N-ai să-i dai şi lu’ moşu’ un ban? Nu pentru mine, pentru căţel. Să-i iau ceva de mâncare, că i-am făcut vaccin azi şi n-am mai avut bani să-i iau.

Văzând că nu zic nimic, dar că m-am oprit în loc să-l ascult (ceva îmi spunea că e un om bun şi special), a continuat:

– Nici io nu am mâncat de două zile, dar mi-e milă de el, că n-am avut ce să-i dau azi.

I-am dat câţiva bănuţi pe care îi aveam la mine şi l-am însoţit o bucată de drum pentru că îmi era drag de căţel. Apoi, omul mi-a mărturisit cu regret în voce povestea lui.

A rămas drept în faţa furtunilor vieţii

– Io în tinereţe am fost boxer şi dresor de lei. În Suedia. Şi uite ce am ajuns… Doar pe el îl mai am pe lume. Îl am de când era pui mic, l-am dresat şi m-am ataşat de el.

– E foarte frumos câinele. Şi se vede că e îngrijit. Şi e plin de viaţă.

– Da, i-am făcut toate vaccinurile până acu’, îl duc regulat la veterinar. Prefer să nu mănânc decât să-l ştiu bolnav. De mic a avut nişte probleme, dar s-au rezolvat. Uite, Gogu, rostogoleşte-te!

Câinele, Gogu, s-a uitat spre noi şi s-a rostogolit.

– Acum şezi!

În acel moment, Gogu s-a aşezat şi a rămas în loc, deşi noi am înaintat, îndepărtându-ne de el. Am rămas uimită. Era o distanţă de vreo 10 metri între noi şi el, dar tot nu venea după noi.

– Hai, Gogu, vino încoa’ la moşu’!

Câinele a alergat spre noi bucuros.

– Poate te întrebi ce caut io aici. Să-ţi zic cum am ajuns pe străzi. După ce mi-a murit nevasta, am suferit foarte mult şi m-am apucat de băut. Apoi, m-am împrumutat la cămătari, nu mai aveam niciun leu, şi deşi înainte fusesem prieten cu unul dintre ei, tocmai el mi-a luat casa. Altă lovitură pe care mi-a dat-o viaţa.

Îl priveam şi nu-mi venea să cred. Era un om liniştit, serios, înţelept şi oarecum îngrijit. Nu mirosea deloc a alcool, era foarte lucid. Se vedea că se lăsase de băut, un lucru extrem de dificil în situaţia lui. M-a impresionat legătura dintre el şi câine. Vorbea cu Gogu ca şi cum ar fi copilul lui. Erau ca doi tovarăşi de drum care îşi ţin de urât în nopţile reci. O prietenie atât de sinceră şi de loială rar mi-a fost dat să întâlnesc.

– Eu mă opresc aici. Îi iau lui Gogu ceva să mănânce, apoi o să dormim aici. Gogu, hai sus! Atunci câinele a sărit bucuros. Bărbatul l-a luat în braţe şi l-a pupat pe frunte, aşa cum îţi pupi propriul copil, binecuvântându-l.

După ceva timp de la acea întâlnire, am dat întâmplător pe internet de o imagine cu el şi câinele. Era întins pe jos, iar Gogu era aşezat peste el, apărându-l de frig şi de pericole. El e Moş Vasile. E omul de pe stradă al cărui singur prieten e câinele său. E fostul dresor de lei, fostul luptător şi fostul soţ, al cărui singur scop acum este să supravieţuiască zilei de mâine şi să-şi hrănească câinele.

Povestea lui a impresionat o ţară întreagă

Am citit că Gogu a avut o problemă la ficat şi că a trebuit să-l opereze. Operaţia a costat 700 lei, bani pe care Moş Vasile i-a avut din ajutorul oamenilor buni. Căci sufletele bune le atrag pe cele asemenea lor. Acesta şi-a încurajat şi mângâiat câinele în toată acea perioadă, aşa cum ar face orice părinte cu propriul copil.

Moş Vasile a avut o viaţă nedreaptă, dar a rămas drept în faţa furtunilor. A avut puterea să se ridice pentru că e un veritabil luptător. Un om cu multe calităţi şi păcate. Un om pe care deşi destinul l-a pus la încercare de atâtea ori, în loc să se înrăiască, a rămas un suflet curat. Un suflet care dăruieşte iubire necondiţionat, care a învăţat multe lecţii şi care merită tot ce e mai frumos pe lume. 

Paradoxal, el e un învingător în faţa vieţii, un neînvins al sorţii. E ca florile răsărite printre pietre, pe ruine. Deşi e un om al străzii, bunătatea, căldura sufletească şi tăria acestui om reprezintă o lecţie de viaţă pentru noi toţi, cei care am uitat să ne bucurăm de lucrurile pe care le avem şi cei care am uitat să mai fim buni atunci când am pierdut tot.

Pentru cei care vor să-l ajute, l-am întâlnit pe Moş Vasile pe drumul dintre Gara de Nord şi Basarab, dar ştiu că stă de obicei lângă Mega Image-ul de la Basarab. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News